cercelul

*

Hotărârea – substantiv comun, genul feminin

de Traian Panghe

Cred c-am să-l părăsesc. Nu ştiu cum o să fac, da’ trebuie să mă întorc acasă. Nu mai suport să mă împart. Şi nu mai am aer în mine când ne despărţim şi-i zic că ne vedem mâine.

Îmi vine să mă duc după el, să-l târăsc iar în apartament şi să mă caţăr pe el. Sau să-l dau dracului şi să nu mă mai întorc niciodată.

Când am închis atelierul să ies cu el, tocmai mă suna Gina. I-am zis că mă duc cu Antoine şi a râs cinci minute ca disperata. A zis că-s tâmpită, că ce-mi trebuie altu’; fată, eşti nebună, dacă te prinde, te omoară.

Da’ m-am dus. Tâmpitu’ ăsta de Antoine are în el ceva care mă încălzeşte în inimă; nu ştiu ce, vorbeşte atât de frumos; suna telefonul şi am ieşit pe balcon, eram în ţâţele goale şi-i ziceam că-s pe stradă.

Sunt o proastă – de trei luni sunt terorizată, nu mai rezist, o să-i cedez şi o să-l distrug pe Antoine. Mă duc să-i zic că-i gata.

S-a-ngrăşat prostu’; şi aia zăludă o fi nevastă-sa? O sun pe Gina să-i zic. Nu ştiu ce să mă mai fac cu Serge. Mă asasinează cu gelozia lui. De parcă ştie el ce-i în sufletu’ meu; n-a ştiut niciodată; şi ce sandale are, cu fusta aia cloche; e tuns altfel acum.

Ce tâmpită sunt, nici nu e el; mă loveşte pe mine melancolia tocmai acum. Doamne, nu-s sănătoasă. Serge, hai odată, că stau în soare de un sfert de oră şi te aştept. Vreau să te-anunţ că te părăsesc. Aşa, că nu se mai poate.

*

Citiţi şi:

I’magino (1): “Sângerări”, de Alin Fumurescu
I’magino (2): “Perversă mă vreţi?”, de Costin Ilie
I’magino (3): “Umbra”, de Viorel Ilişoi
I’magino (4): “Trebuie să uit!”, de Cezar Ioan

Foto: juliusfrumble