S-a încheiat prima partidă a Mondialelor din Africa de Sud. Mi-am propus să scriu cât de multe cronici de la această ediţie (sub genericul “Frica de sud”, doar pentru că-mi place cum sună), cronici care să aibă fotbalul ca punct de plecare şi nici o destinaţie precisă :) . Am cochetat şi cu ideea de a face un fel de live text, dar am renunţat: 1) sunt prea puţini cei care ar urmări meciurile cu mine, pe net, 2) s-ar putea să plec de acasă la unele şi, dintr-o perspectivă egoistă, 3) aş pierde multe faze mutându-mi privirea în monitor.

Africa de Sud – Mexic 1-1 (0-0). Au înscris Tshabalala, respectiv Marquez.

O partidă care a crescut în partea a doua, dar tot mediocră a rămas. Mexicanii s-au dovedit încă o dată incapabili de pragmatism. De altfel, de asta ni-s dragi, pentru acea generozitate inconştientă, care de regulă sfârşeşte tragic, şi nu numai la fotbal. Când ai gazda Mondialului sau una dintre favorite în “cătare”, trebuie să tragi în plin. Ei au tras alături, deşi “vânatul” li s-a arătat de vreo 4-5 ori în prima repriză, şi aşa au pierdut două puncte. Uneori, prea multe pase înseamnă teamă de asumarea riscului.

Sud-africanii s-au eliberat la pauză de dubla presiune a meciului de deschidere jucat în calitate de ţară organizatoare şi au scăpat de câteva ori pe contraatacuri curate, amintindu-mi de România din ‘94 şi de “sfertul” cu Argentina. Numai că ei nu-l au pe Hagi şi nici pe Dumitrescu; sunt doar o echipă de atleţi pe care i-a disciplinat setea de glorie a meseriaşului Parreira.

Mi-a plăcut “discuţia” de câteva secunde a echipei-gazdă, ţinută la mijlocul terenului, înainte de primul fluier al reprizei a doua. E un semn de voinţă şi coeziune. Mi-a mai plăcut, de la Bafana Bafana, “zburătorul” portar Khune, cu al său regret prăbuşit de la final, un regret născut dintr-o ambiţie care nu mai vede realitatea.

Da, galben-verzii puteau să câştige dacă nu era bara din minutul 90, dar asta n-are legătură cu valoarea, ci cu forţa psihică. Da, mexicanii puteau să câştige, dar, la fel ca noi, se pierd uşor când sunt conduşi şi caută ieşiri miraculoase.

Încă o observaţie, despre bruiajul constant creat de vuvuzele: ăsta nu e fotbal. Un asemenea zgomot asurzitor şi monoton anihilează orice cântec sau scandare. Dacă muzica şi cuvintele nu mai fac parte dintre formele sale de expresie, galeria iese din zona spectacolului. Culorile se strâng, toate, în galben strident, iar timpanele se sparg în stomac.

Nota meciului: 6,5.

Jucătorii meciului: Khune (Africa de Sud) şi Dos Santos (Mexic).