“M-am săturat de atitudinea asta a noastră, a românilor, de scârbă instituţionalizată. Români şi România nu înseamnă doar imbecili”, îmi spune o prietenă care îşi face doctoratul în străinătate.
Are dreptate. E de bon ton să te declari scârbit, sătul, dezamăgit, să vezi numai răul, prostul gust şi urâtul din societatea românească. Măcar astăzi, pentru o zi, să ne gândim la conaţionalii care ne umplu inimile de bucurie, la faptele pe care le respectăm, la istoria care ne întemeiază şi la minunata limbă care ne ţine împreună.
Acum câţiva ani, un om înţelept m-a învăţat ce este patria. Eu nu ştiusem să îi dau o definiţie dincolo de banalităţile geografic-lingvistice. Şi mi-a zis aşa: “Doi oameni au o patrie dacă există undeva un mormânt al unui strămoş comun care a murit pentru ca ei să trăiască liberi”.
Astăzi, de 1 decembrie, să găsim fiecare măcar un om, măcar un lucru, care ne face mândri că suntem români. Încep eu: îi mulţumesc lui Dumnezeu că, în acest an, m-a învrednicit să-i pot vedea pe călugării români de la Muntele Athos, care se roagă zi şi noapte pentru noi. Sunt mândru că sunt român, ca ei.
Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte
Vă ascult… Curaj!
Comentarii