“Pendula de n-ar fi atârnată sus ar merge în direcţia loviturii ce i-am dat. Astfel – atrasă de Pământ pe de-o parte – conservând pe de altă parte mişcarea ce i-am comunicat-o, legănarea ei încoace şi-ncolo nu e decât lupta între centrul ei individual de gravitaţie care tinde spre pământ şi puterea noastră care a mişcat-o. De-am lovi-o şi mai tare, s-ar învârti împrejurul punctului în care e fixată şi ar descrie un arc în aer. Rotaţiunea < ondolarea.” (“Fragmentarium”, pag. 478)

*

“Există un negustor în natură, electricitatea, dar el nu ia nimic pentru sine. Ceea ce se produce într-un loc, el restituie în alt loc integral.
Electricitate. Este acelaşi cuant de putere care c-o repejune incalculabilă se preface într-un cuant egal în cellalt loc, fără a avea necesitate de-un substrat material suficient şi proporţional pentru a se comunica? Curios lucru!
(Pentru că în metale – adecă în distanţele dintre păreţi – nu e căldură, ele conduc pe suprafaţa lor, cea mai lesne atacabilă de către căldură, electricitatea; răii conducători cuprind căldura organică. De aceea la răii conducători se deşteaptă prin frecare ceea ce este în ele, pe bunii conducători se transmite asupra suprafeţei).” (pag. 488)

*

“Ce este piramida?
La un pătrat care se repetă în infinit cele patru puncte convergează într-unul şi formează o piramidă.
E un finit în raport cu infinitul.
Un cerc care se repetă în infinit culminează într-un vârf – obeliscul, acul Cleopatrei.
Un raport între finit şi infinit.
Acesta era răspunsul la întrebarea – ce e viaţa?
Şi răspunsul era exact pentru toate punctele din viaţă şi singurul reprezentant era cadavrul îmbălsămat al regelui ajuns până la noi.
Dar care este raportul just între finit şi infinit.
E proporţionala – e ecuaţia.
Natura însăşi o urmează. O lopată de pământ, căzând jos s-aşază în piramidă, tot astfel e însă desigur poziţia corpului, faţă cu atracţiunea infinită a Pământului.
Acţiunea Pământului se manifestă în atracţie, reacţiunea corpului în forma piramidei.” (pag. 498-499)