Principele Radu ne invită să participăm, în această seară, la anunţarea candidaturii sale pentru preşedinţia României.  Ani la rând, am încercat să-l apăr pe acest om în discuţiile în care argumentul celuilalt era, inevitabil, “actoraşul”, “oportunistul” sau chiar “securistul” Duda. Apreciam evoluţia sa intelectuală şi felul uimitor în care apartenenţa la Casa Regală îi şlefuise manierele şi discursul.

Astăzi, nu mai pot. Pentru că a fi principe, soţ al moştenitoarei tronului, a trăi ani de zile în preajma Regelui şi, cu toate acestea, a legitima ideea contrară celei în care se presupune că vieţuieşti zi de zi înseamnă a fi trădător. Un ideal, un simbol, poate fi învingător peste timpuri chiar dacă este mânjit de duşmanii săi. Dar când este compromis din interior, când tu, păstrătorul acelei misiuni, calci pe sute de ani de istorie, meriţi tot oprobriul.

Ca să înţelegeţi, Principe Radu. Candidatura Alteţei Voastre la preşedinţie este ca şi cum:

– Regele Mihai ar fi îngenuncheat în faţa lui Gheorghiu-Dej, iar lui Petru Groza i-ar fi sărutat mâna în care ţinea pistolul;

– tinerii monarhişti care au manifestat la 8 noiembrie 1945 ar fi scandat “Stalin şi poporul rus…”;

– românii morţi în puşcăriile comuniste ar fi scuipat pe cruce şi pe tricolor;

– Ceauşescu ar fi instaurat dinastia familiei sale;

– martirii din decembrie 1989 ar fi visat o ţară condusă numai de securişti.

Duda caşicum.