Cea mai îngrijorătoare veste dată de Traian Băsescu în recentul interviu de la TVR este deficitul sistemului de pensii, care va depăşi 3 miliarde de euro în 2011 şi se estimează că va trece de 4 miliarde în 2012. E îngrijorătoare nu numai din cauza presiunii crescânde pe care statul o va exercita asupra mediului de afaceri, pentru a putea strânge şi plăti datoria externă. Ce ne facem, însă, că peste circa 15 ani vor începe să se pensioneze “decreţeii”? Cum ne pregătim pentru acel deficit?

Wait with me, foto Valentin Vieriu

De ce mă gândesc de pe-acum la adevăratul tsunami care va lovi bugetul cam prin 2025? Pentru că preîntâmpinarea sa are legătură cu un alt fenomen întors, şi el, pe toate părţile după interviul preşedintelui: exodul creierelor. Iar legătura este nici mai mult, nici mai puţin decât una de tip cauză-efect: cu cât sunt mai mulţi specialiştii cu studii superioare care emigrează, cu atât mai greu va fi de acoperit imensa diferenţă dintre totalul pensiilor şi contribuţiile salariaţilor.

Altfel spus, ceea ce susţin este că, dacă nu va fi oprit, exodul de inteligenţă va determina falimentul statului odată cu pensionarea generaţiei decreţeilor. Şi reciproca e valabilă: păstrarea şi, eventual, readucerea în ţară a românilor cu experienţă în domenii de vârf sunt direct proporţionale cu trecerea statului de pe minus pe plus.

Care sunt modalităţile interne prin care statul ar aduna mai mulţi bani în sistemul de pensii? Două dintre ele depind foarte mult de criza financiară: înregistrarea salariilor reale pe carnetul de muncă şi reducerea şomajului. În actualele condiţii, ambele ţin de însănătoşirea mediului privat, aflat într-o gravă criză de lichidităţi, şi, deci, nu pot fi luate în calcul, cel puţin pe termen scurt. Şi asta pentru că, dacă mai strânge cumva cureaua fiscală, statul riscă să nu colecteze nici cât o face acum.

Mai există două căi de echilibrare bugetară, care presupun o viziune pe termen lung şi o înţelegere a interesului naţional. Una ar fi creşterea natalităţii, care ar însemna întinerirea populaţiei şi, totodată, un număr mai mare de contribuabili. E greu de crezut însă că, dacă nu poate să revitalizeze mediul de business, guvernul va găsi, inspirat, metode de a stimula cuplurile tinere să devină părinţi. În plus, niciunul dintre partidele importante nu a dat vreun semnal că ar fi preocupat de problema demografică.

Şi atunci, mai rămâne o singură cale. Una anevoioasă, dar salvatoare. Poate va suna utopic într-o vreme în care disperarea pare a întuneca orice strategie, dar această soluţie singulară o reprezintă încurajarea producţiei inteligente. Din acest motiv e condamnabil felul “relaxat” în care Traian Băsescu tratează exodul de specialişti. Pentru a se salva, pentru a spera că, într-o zi, nu va mai trebui să se îndatoreze ca să-şi acopere găurile, statul român nu are decât şansa de a-şi ţine acasă cetăţenii cu IQ mare şi potenţial creativ. Să nu mai exportăm inteligenţă brută, ci rezultatele ei.

Doar ideile originale, doar tehnologiile inovatoare şi operele surprinzătoare pot compensa incapacitatea administraţiei de a aplica legea şi de a asigura un cadru predictibil pentru afacerile care se vor oneste. Medicii, inginerii, programatorii, regizorii, muzicienii şi, în general, toţi cei care stăpânesc o meserie sau o artă care transcende frontiera lingvistică nu pleacă atraşi doar de banii din Vest. Pleacă şi din cauză că nu sunt apreciaţi sau, mai mult, fiindcă ajung să se simtă inutili. Pentru ei, România trebuie să redevină atrăgătoare, ca o femeie care se însoreşte când e îndrăgostită.

Iar dacă politicienii nu înţeleg această cauzalitate simplă, dintre ocrotirea valorilor şi refacerea bugetului, atunci să le mai spunem că voturile pensionarilor, principalul lor bazin electoral, depind şi acum, şi vor depinde şi peste 20 de ani, de ponderea inteligenţei rămase în ţară. Un părinte vrea să-şi vadă copilul împlinit şi nu-i va ierta pe cei care-i anulează orice şansă.

Foto: Valentin Vieriu

*