Mă întreb de câteva zile. Cum s-a ajuns ca românii să fie consideraţi o naţie de ucigaşi, violatori şi tâlhari?

Să nu ne facem iluzii că italienii mai stau să judece fiecare caz în parte. Prea sunt multe, prea sunt dese şi abominabile. Avem de-a face deja cu o etichetare generală, iar România şi identitatea românească au o problemă uriaşă. Cum e posibil ca singura ţară care poartă numele capitalei lor să ajungă în ochii italienilor o sursă de infractori?

Principalul element ajutător în a încerca o explicaţie este faptul că amploarea şi frecvenţa acestor fapte sunt unice în Italia. În alte ţări cu mari comunităţi de imigranţi români nu există aşa ceva. Da, sunt bande organizate şi în Spania, de exemplu, arestează poliţia cu zecile într-un dosar sau altul, dar parcă de acolo nu aflăm asemenea istorii drăceşti. Şi-atunci? Care să fie explicaţia acestui fenomen italian (pentru că nu mai putem vorbi de cazuri disparate)?

Îndrăznesc să afirm că avem de-a face cu o ură de clasă. Oameni ieşiţi dintr-un sistem în care erau trataţi precum animalele au ajuns într-o ţară în care majoritatea fac muncă de slugi, dar despre care ei îşi imaginau că e altfel. Zeci de ani, românii au trăit cu speranţa că societăţile occidentale respectă omul, că acolo cetăţenii au cu adevărat drepturi egale. În Italia, au constatat că sunt, de fapt, cetăţeni de categoria a doua sau a treia, că fac treburile pe care gazdelor le e silă sau lehamite să le mai facă, de la servitoare, menajere şi chelneri, până la ştersul la cur al unor bătrâni bogaţi şi zgârciţi.

În mintea a mii de români s-a produs, cred, un şoc ideologic, identitar şi social. Ei nu sunt trataţi cu nimic diferit faţă de sistemul din care au plecat. Dimpotrivă. S-au stabilit într-o ţară unde aroganţa e bine cultivată, unde băştinaşilor li se inoculează permanent un sentiment de superioritate faţă de alte naţii. Ca atare, imigranţii care îi servesc nu au cum să fie trataţi de pe picior de egalitate. În ochii italienilor, ei sunt nişte slugi şi nu pot fi altceva decât slugi. De aici falia psihologică.

Ceea ce se întâmplă în Italia, şi sper să nu am dreptate, este o răscoală incipientă a subconştientului de imigrant dispreţuit. Românii de condiţie joasă nu sunt integraţi deloc în societatea italiană, iar ei nu acceptă acest lucru. De fapt. Au nevoie de bani şi ştiu că nu-i pot obţine decât umilindu-se, dar în subconştient refuză să fie suboameni. Refuză să fie sclavi.

Altfel nu-mi pot explica acea ură atavică, necontrolată, care transpare din crimele şi violurile comise de ai noştri. E ura sclavului căruia i s-a spus ani de zile că este egal cu ceilalţi oameni, inclusiv cu patronii care-l plătesc, dar cărora continuă să le cureţe rahatul.

Soluţia? Una singură. Întoarcerea acasă. Altfel, mi-e teamă că va izbucni răscoala conştientă.