Putem deduce, oare, ceva despre viitor dintr-un simptom aparent banal al generației de 20 de ani?

Simptomul e următorul: a fi sunat la telefon de către un cunoscut este perceput ca o formă de agresiune și provoacă anxietate.

Am discutat despre acest simptom cu studenții, apoi l-am verificat cu fetele mele, care fac parte din aceeași generație. Și se confirmă: ei nu se (mai) sună la telefon, fiindcă apelul poate isca probleme de ambele părți.

De o parte, nu suni fiindcă nu vrei să riști să nu ți se răspundă: te-ai simți ofensat.

E aceeași ofensă pe care un tânăr o resimte când cineva "îi dă Seen" pe Insta sau pe Snapchat, adică atunci când destinatarul nu îi răspunde imediat ce i-a citit mesajul.

De ce? Fiindcă "Seen"-ul e perceput ca ignorare, iar ignorarea e ofensatoare. (Din acest motiv, unii dintre ei își setează pe Whatsapp să nu vadă când se albăstrește a doua bifă.)

De cealaltă parte, nu vrei să fii sunat fiindcă nu vrei să tresari: dacă s-a întâmplat ceva? Telefonul care sună te scoate dintr-un spațiu protejat (safe space) și îți stârnește îngrijorare, deci anxietate.

Astfel, noul protocol social este ca, dacă ții să vorbești "cu voce" cu un prieten sau cunoscut, să-i dai mesaj înainte. De sunat, nu suni direct decât dacă e vorba despre cineva din familie sau dacă, Doamne ferește, nu ai net (ca să poți scrie mesaj).

Ce aflăm de aici?

O transformare semnificativă a relațiilor. Te protejezi atât pe tine, cât și pe cunoscuții tăi.

Nu vrei să afli abrupt când cineva nu are chef de tine. Și nu ai chef să afli abrupt când cineva are nevoie de tine.

Relația se construiește cu "anticamere", cu menajamente, cu inhibiții. Se refuză un eventual adevăr neplăcut: mai bine nu știi decât să suferi.

Ce fac îndrăgostiții?

Nu (mai) vorbesc doar cu voce, ci pe video (Facetime, de pildă). Ce efecte are asta? Mai puține proiecții, deci mai puțină imaginație. Înlocuirea unor momente 3D (realitate) cu momente 2D (pe ecran), fiindcă necesită efort mai mic. "Și oricum ne vedem, nu?"

Ce se modifică, în consecință? Marketingul, de pildă. Dacă o generație întreagă nu vrea să fie sunată direct, nici măcar de către persoane cunoscute, atunci marile companii se vor vedea nevoite să-și adapteze call center-ul, metodele, abordarea.

(Poate nu e întâmplătoare revenirea cu succes a newsletter-ului, care nu e nici pe departe la fel de "agresiv" ca telefonul care sună.)

Pe vremuri, eram învățați ca, dacă apăsăm pe sonerie, să ne cerem "scuze pentru deranj". Acum, deranjul e preîntâmpinat. Ca și cum s-ar fi generalizat, la nivel de generație, poanta cu "nu sunați, mai ieșim noi din când în când".

Ecranul nu mai e doar oglindă și fereastră spre lume, ci devine zidul unei cetăți fragile. Înăuntru, în liniște, omul așteaptă un mesaj.