Putem descoperi vreo caracteristică a lumii noastre pornind de la ceva ultra-banal? De pildă, expresia “Vezi aici”, folosită obsesiv de multe site-uri de presă. Există o semnificaţie dincolo de primul nivel al receptării? Oare de ce a prins atât de bine? Avem, sau nu, de-a face cu un simbol nebăgat în seamă?

Să disecăm împreună.

1) Prima şi cea mai simplă idee este că utilizarea acestei expresii a devenit o metodă de a obţine un click în plus. Din moment ce nu comunici miezul ştirii încă din titlu, regulile acestei profesii se modifică: jurnalistul îi amână consumatorului întâlnirea cu obiectul dorinţei. Într-o lume aflată în criză de timp, expresia “vezi aici”, multiplicată cu numărul titlurilor în care apare, îi fură viewer-ului cel puţin câteva secunde din viaţă. Nu e mult, dar aici :) contabilizăm tendinţe, nu cifre.

2) “Vezi”, în loc de “vedeţi”, înseamnă că, indiferent cine eşti, ai fost redus automat la acelaşi nivel de educaţie sau coborât la aceeaşi vârstă cu autorul, cu furnizorul de conţinut, cel care te duce altundeva pentru a-şi atinge obiectivul. Şi, pentru că obiectivul lui (traficul) nu coincide cu al tău (informarea), eşti de două ori desconsiderat: o lipsă de respect iniţială, plus amânarea de care am vorbit la primul punct.

3) Trimiterea în altă parte pentru a afla ceea ce (pare că) te interesează se derulează imperativ. Ţi se cere să muşti o momeală, nu ţi se oferă o alternativă. Informarea nu are loc decât în urma unei amăgiri. Întâlnirea dintre autor şi cititor, prin informaţia care trece de la unul la celălalt, este faza secundă a unui şantaj implicit: “N-ai cum să afli dacă nu procedezi aşa”.

4) Pe lângă acest dispreţ, există şi un nivel superior al inducerii în eroare. “Vezi aici” apare după o relativă înconjurare a temei; când citeşti titlul ţi se spune, în mare, care e evenimentul, dar unul dintre amănunte îţi este ocultat cu pretextul că ar fi cel mai atrăgător. Se creează impresia (falsă) că pasul următor ar fi o lămurire răcoritoare, o lovire drept în ţinta până atunci întrezărită. Diversiunea ca “iluminare”.

5) Şi mai relevant decât verbul “a vedea” folosit la singular, ca tutuire imperativă, se dovedeşte însă celălalt termen al expresiei: “aici”. Căci “aici” se ascunde, sub o aparenţă benignă şi insignifiantă, ruptura de planuri. Citeşti “Vezi aici” şi eşti silit să mergi mai departe. Nu “vezi” nimic şi, mai ales, nu “aici”. “Aici”-ul e, întotdeauna, un “acolo”, altundeva. Semantica unui cuvânt foarte simplu şi precis implodează.

Între locul lui “aici” şi ceea ce promite el, acest cuvânt, se petrece, printr-un click, un drum prin satelit, mediat de neştiute servere. “Aici” devine, cu siguranţă, “non-aici”, oriunde altundeva, dar nu “aici”. Între cele două – promisiunea şi destinaţia – e o distanţă care nu mai are nimic de-a face cu spaţiul, ci, mult mai probabil, cu timpul.

“Vezi aici” anulează ierarhia, respectul, locul, situarea, discernământul, aşezarea, certitudinea. Şi “acolo” nu e nimic din ce te-ai aşteptat “aici” să găseşti. Vezi?

*