Eminescu.120. A cincea zi: filologia

“Toate limbile câte se vorbesc păstrează o seamă de însuşiri filologice cari nefiind nici de origine greacă, nici romană, nici slavă nu pot să fi ieşit din senin ci trebuie să fi fost proprie unui popor care a dispărut acum, trebuie să corespunză c-o realitate etnică care-a existat în trecut,…

Despre Ahmadinejad, Mussavi, islam, Rusia, gaz şi chador, cu singurul jurnalist român specialist în problema Iranului

Carmen Gavrilă e un reporter ca-n filme. I se spune “soldatul sovietic”, pentru că “rezistă la orice”. E singurul jurnalist de teren din România care ştie limba farsi (persană). A învăţat-o mai întâi la Facultatea de Litere din Bucureşti (împreună cu engleza), apoi şi-a perfecţionat-o făcând deplasări succesive în Iran.…

Eminescu.120. A patra zi: matematica

“Toate pregătirile sunt numai termenii părţii întâi a ecuaţiei. Cu cât aceşti termeni sunt mai neaşteptaţi, cu atât partea întâi e mai interesantă – în culminaţie pocneşte lucrul şi partea a doua stă cu cea de-ntâi în raportul unui repede efect, faţă c-o serie lungă de cauze îngrămădite. Strâng pistolul – îl…

Eminescu.120. A treia zi: populaţia

“E foarte adevărat că oraşele cele mari împiedică superfluenţa populaţiunii, dar în care mod? Care e ţesătura aceea de viaţă socială, care consumă puterile, şi face pe oameni incapabili de reproducere? Bordelele şi căsătoria sălbatecă consumă femeia, un lucru rău plătit şi nopţi petrecute în orgie consumă pe bărbatul din…

Cum deosebeşti atacul de presă întemeiat de cel interesat. Fragment din cartea lui Iulian Comănescu

Iulian Comănescu îşi lansează duminică prima sa carte, intitulată “Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România”. Mă bucur foarte mult pentru el că a avut curajul de a face o asemenea prinsoare cu sine însuşi şi că a şi ieşit biruitor. Generaţia noastră,…