Mai întâi am făcut glume. Am luat-o ca pe o excepţie, ca pe o excentricitate. Când Teo a început să invite manelişti în emisiunea pe care o realiza la ProTV, presa a criticat-o şi a ironizat-o pe ea, că se compromite de dragul audienţei. (Într-un fel, poate de acolo i s-a şi tras decăderea ulterioară, de la faptul că a construit pe aer, pe gloria numerelor volatile, nu pe temelii sănătoase).

Nu era ea de vină, însă acela avea să fie doar semnalul. Ca oile după măgar, şi celelalte televiziuni comerciale s-au aliniat în decurs de circa un an şi au transformat nişte indivizi proveniţi din negura limbii române în persoane publice, apoi în vedete şi, în fine, cel mai grav, în modele de reuşită. Dacă am fi într-o ficţiune speculativă, am putea crede că există centre de putere care vor cu tot dinadinsul să alimenteze rasismul.

Dar nu suntem. Suntem aproape de spargerea unei noi bule sociale umflate dintr-un viciu. Precum acele bănci sau fonduri de investiţii care au falimentat din cauza lăcomiei, aşa vor sfârşi, mirate de propria neputinţă de a se salva, şi televiziunile care şi-au făcut din ţigănia spiritului principala modalitate de exprimare. Mainstream, cum spun analiştii.

Programul tv din noaptea de Anul Nou este apogeul acestei îndobitociri naţionale. La stadiul în care au ajuns producătorii, capetele întunecate care conduc posturile comerciale, nu mai avem dreptul să vorbim despre rating, despre cifre de audienţă şi venituri din publicitate. Când “regii” manelelor devin protagoniştii alături de care ni se cere să petrecem revelionul, când actorii unei telenovele de şatră fac show în prime time, când prostul gust este adus la rang de atracţie trufaşă, iar mârlănia se revarsă în zoaie dincoace de ecran, atunci vorbim deja despre un atac la fiinţa naţională.

Faptul de a fi român este sub asediu.

Aici nu mai încap discuţii comerciale. La război nu mai cauţi justificări empatice. Această chestiune necesită un singur răspuns: “Ajunge!”. Dacă este atacat naţionalul din noi, nu putem reacţiona decât naţionalist. Artizanii acestei decerebrări programatice merită să ajungă la sapă de lemn. Posturile lor trebuie să dispară de pe telecomandă. Gata. Mira.