“Întruparea lui Dumnezeu e un fenomen a cărui anvergură este de nereprezentat, e un cataclism ontologic. Credeţi că tot acest cataclism s-a petrecut pentru a se termina cu un discurs de mătuşă – Fiţi cuminţi! – ?”.

Venit la Cluj la invitaţia Mitropolitului Andrei, pentru a-şi lansa şi aici cea mai recentă carte (“Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”), Andrei Pleşu i-a cucerit pe studenţii şi profesorii de la Teologie Ortodoxă prezenţi, marţi dimineaţă, la întâlnirea din Aula “Nicolae Ivan” a facultăţii. Timp de aproximativ două ore, el a răspuns întrebărilor din sală, vorbind mai ales despre falsitatea şi onctuozitatea unui anume tip de prezenţă clericală ori despre neputinţa Bisericii noastre de a-şi apropia intelectualii cu preocupări duhovniceşti.

De altfel, intervenţiile şi stilul de adresare ale unora dintre profesorii de la Teologie n-au făcut decât să confirme acest “portret-robot” al preoţimii noastre, formulat de Pleşu:

“Există o tendinţă de uniformizare în rândul clerului, iar smerenia a început să fie purtată ca o uniformă: ai o uşoare aplecare a capului, o privire duioasă şi îndemni lumea la bine. Eşti un personaj sobru, cald şi… puţin plicticos.”

Andrei Pleşu, flancat de profesorul Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, şi de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului / Foto: mihneamaruta.ro (c)

Andrei Pleşu le-a spus studenţilor teologi că facultatea pe care o urmează “este singura din care se presupune că ieşi fundamental transformat”: “La Tehnologia Construcţiilor de Maşini, intri fără şurubelniţă şi ieşi cu şurubelniţă. Aici, intri Ion şi ieşi Ion Plus, dacă nu chiar meta-Ion”.

În acest sens, el i-a invitat pe viitorii preoţi să se comporte firesc şi să vorbească “la fel ca toţi cei din jur”: “Să laşi să vorbească transformarea ta, nu înregimentarea ta, şi să nu-ţi pierzi umorul. Evanghelia înseamnă vestea cea bună, este un mesaj al bucuriei, or, mulţi dintre clericii noştri se comportă ca şi cum ar fi o veste foarte tristă.”

Pentru a exemplifica “luatul prea în serios”, Pleşu a povestit o întâlnire a unui grup de scriitori cu părintele Cleopa Ilie (1912-1998, unul dintre cei mai importanţi duhovnici români din secolul trecut). Aşa cum se obişnuieşte în mediul mănăstiresc, la lăsarea serii, după vecernie, oaspeţii s-au strâns în jurul părintelui, cerându-i “cuvânt de învăţătură”. În loc de asta, el i-a scos în faţa căsuţei sale de la mănăstirea Sihăstria şi a început să le arate constelaţiile: asta e cutare, aia se numeşte aşa, cealaltă e Orion… La care a intervenit poetul Ioan Alexandru (1941-2000): “Părinte, de ce îi spuneţi Orion? Ştiţi că la noi, în popor, i se spune Tronul lui Dumnezeu”. Monahul, născut şi el la ţară, a stat un pic, după care s-a prefăcut mirat: “Daa? Noi îi spunem Orion.”

*

Alte fragmente din răspunsurile lui Andrei Pleşu:

– “Credinţa nu se poate dispensa de trăire, dar e periculos să crezi că se poate dispensa de studiu. Studiul nu e ceva luciferic. Fără sprijinul studiului, trăirea riscă să devină palidă.”

– “Nu vă lăsaţi duşi de ideea că intelectul e demonic. Intelectul singur e nelucrător, dar inima singură, fără creier coborât în ea, devine sufleţel.”

“Ideologiile sunt junk food, o schemă gata mestecată care-ţi promite să fii liber cu condiţia să nu mişti în front.”

 – “Cultura este un instrument care, lipit pe o calitate umană anume, îi dă un plus. Dacă nu există calitate umană (în sensul de talent), îi poate da cu minus.”

Ce i-a spus, odată, părintele Andrei Scrima despre ortodoxie: “Nimeni n-a părăsit vreodată ortodoxia fiindcă ar fi epuizat-o. Însă, dacă mergi până la capăt, trebuie să fii însoţit de toată oştirea duhului tău.”

Despre contactul cu alte religii şi culturi: “Nu poţi rechiziţiona Duhul. Nu poţi să pleci de la convingerea că adevărul s-ar rosti doar la Buzău.”

Despre lipsa comunicării dintre BOR şi intelectualii cu preocupări religioase: “Biserica nu-i preia cu destulă generozitate, să ia seama de ei, să se sprijine pe ei, să-i solicite, să-i valorifice. Ca să fiu foarte dur, Biserica îi descoperă pe aceştia în momentul înmormântării”.

*

Puteţi citi aici scurta recenzie pe care am făcut-o cărţii “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”.

*