Andrei Pleşu, la întâlnirea cu studenţii teologi: “Să nu vă pierdeţi umorul!”

“Întruparea lui Dumnezeu e un fenomen a cărui anvergură este de nereprezentat, e un cataclism ontologic. Credeţi că tot acest cataclism s-a petrecut pentru a se termina cu un discurs de mătuşă – Fiţi cuminţi! – ?”.

Venit la Cluj la invitaţia Mitropolitului Andrei, pentru a-şi lansa şi aici cea mai recentă carte (“Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”), Andrei Pleşu i-a cucerit pe studenţii şi profesorii de la Teologie Ortodoxă prezenţi, marţi dimineaţă, la întâlnirea din Aula “Nicolae Ivan” a facultăţii. Timp de aproximativ două ore, el a răspuns întrebărilor din sală, vorbind mai ales despre falsitatea şi onctuozitatea unui anume tip de prezenţă clericală ori despre neputinţa Bisericii noastre de a-şi apropia intelectualii cu preocupări duhovniceşti.

De altfel, intervenţiile şi stilul de adresare ale unora dintre profesorii de la Teologie n-au făcut decât să confirme acest “portret-robot” al preoţimii noastre, formulat de Pleşu:

“Există o tendinţă de uniformizare în rândul clerului, iar smerenia a început să fie purtată ca o uniformă: ai o uşoare aplecare a capului, o privire duioasă şi îndemni lumea la bine. Eşti un personaj sobru, cald şi… puţin plicticos.”

Andrei Pleşu le-a spus studenţilor teologi că facultatea pe care o urmează “este singura din care se presupune că ieşi fundamental transformat”: “La Tehnologia Construcţiilor de Maşini, intri fără şurubelniţă şi ieşi cu şurubelniţă. Aici, intri Ion şi ieşi Ion Plus, dacă nu chiar meta-Ion”.

În acest sens, el i-a invitat pe viitorii preoţi să se comporte firesc şi să vorbească “la fel ca toţi cei din jur”: “Să laşi să vorbească transformarea ta, nu înregimentarea ta, şi să nu-ţi pierzi umorul. Evanghelia înseamnă vestea cea bună, este un mesaj al bucuriei, or, mulţi dintre clericii noştri se comportă ca şi cum ar fi o veste foarte tristă.”

Pentru a exemplifica “luatul prea în serios”, Pleşu a povestit o întâlnire a unui grup de scriitori cu părintele Cleopa Ilie (1912-1998, unul dintre cei mai importanţi duhovnici români din secolul trecut). Aşa cum se obişnuieşte în mediul mănăstiresc, la lăsarea serii, după vecernie, oaspeţii s-au strâns în jurul părintelui, cerându-i “cuvânt de învăţătură”. În loc de asta, el i-a scos în faţa căsuţei sale de la mănăstirea Sihăstria şi a început să le arate constelaţiile: asta e cutare, aia se numeşte aşa, cealaltă e Orion… La care a intervenit poetul Ioan Alexandru (1941-2000): “Părinte, de ce îi spuneţi Orion? Ştiţi că la noi, în popor, i se spune Tronul lui Dumnezeu”. Monahul, născut şi el la ţară, a stat un pic, după care s-a prefăcut mirat: “Daa? Noi îi spunem Orion.”

*

Alte fragmente din răspunsurile lui Andrei Pleşu:

– “Credinţa nu se poate dispensa de trăire, dar e periculos să crezi că se poate dispensa de studiu. Studiul nu e ceva luciferic. Fără sprijinul studiului, trăirea riscă să devină palidă.”

– “Nu vă lăsaţi duşi de ideea că intelectul e demonic. Intelectul singur e nelucrător, dar inima singură, fără creier coborât în ea, devine sufleţel.”

– “Ideologiile sunt junk food, o schemă gata mestecată care-ţi promite să fii liber cu condiţia să nu mişti în front.”

 – “Cultura este un instrument care, lipit pe o calitate umană anume, îi dă un plus. Dacă nu există calitate umană (în sensul de talent), îi poate da cu minus.”

Ce i-a spus, odată, părintele Andrei Scrima despre ortodoxie: “Nimeni n-a părăsit vreodată ortodoxia fiindcă ar fi epuizat-o. Însă, dacă mergi până la capăt, trebuie să fii însoţit de toată oştirea duhului tău.”

Despre contactul cu alte religii şi culturi: “Nu poţi rechiziţiona Duhul. Nu poţi să pleci de la convingerea că adevărul s-ar rosti doar la Buzău.”

Despre lipsa comunicării dintre BOR şi intelectualii cu preocupări religioase: “Biserica nu-i preia cu destulă generozitate, să ia seama de ei, să se sprijine pe ei, să-i solicite, să-i valorifice. Ca să fiu foarte dur, Biserica îi descoperă pe aceştia în momentul înmormântării”.

*

Puteţi citi aici scurta recenzie pe care am făcut-o cărţii “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”.

*