Moartea lui Constantin Ticu Dumitrescu marchează sfârşitul simbolic al primei faze din ieşirea la suprafaţă a adevărului despre luptătorii anticomunişti. După 20 de ani de la revoluţie, interesul faţă de martiriul din închisori este aproape stins. De aceea s-a stins şi Ticu Dumitrescu.

Însă aceasta a fost doar o fază. A cărţilor care trebuiau publicate, a Memorialului Durerii, a şocului pe care covârşitoarea majoritate a trebuit să-l sufere când a aflat. În paralel, s-a derulat operaţiunea de compromitere, de minimalizare şi chiar de luare în derâdere a jertfei. Nu-i nimic. Ambele procese au fost necesare şi folositoare. Va veni, însă, o vreme când copiii noştri vor începe să pună întrebările care trebuie puse, şi atunci toate sufletele celor morţi pentru demnitatea acestui neam vor fi mântuite şi pe pământ.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească pe Ticu Dumitrescu!

Să ne aducem aminte de el aşa cum a fost toată viaţa, înflăcărat şi necruţător:

LATER EDIT. Din fericire, Ticu Dumitrescu a apucat să-şi vadă memoriile publicate. Citiţi aici un articol pe această temă.