Când te numeşti Florin Piersic, eşti cel mai faimos şi mai iubit artist român, votat şi elogiat ani de-a rândul, ai nevoie, oare, de o emisiune de două ore care să confirme că ai un talent unic şi o viaţă fascinantă pentru care, ca să o poţi povesti, ţi-ar trebui încă o viaţă?

Când te numeşti Mihai Tatulici, ai o experienţă de vreo 30 de ani în televiziune şi o imagine publică pentru care “controversată” ar fi un eufemism, cum poţi, în loc să le arăţi colegilor mai tineri ce înseamnă meseria adevărată, să stai două ore pe un scaun, faţă în faţă cu un interlocutor celebru, şi singura ta contribuţie jurnalistică, de moderator, să fie replici de genul “Du-te, mă, de-aici…” sau “Nu mai spune…”?

Cui îi face bine o emisiune omagială precum cea difuzată aseară, în direct de la Cluj? Lui Piersic, în ciuda a ceea ce-şi imaginează el şi admiratorii săi, nu. Românii care-l iubesc nu vor înceta să o facă şi nu vor fi influenţaţi de nici un rând critic la adresa sa. Postului Realitatea TV? Nu ştiu audienţele, dar, şi dacă acestea ar fi bune, mizanscena emisiunii (cu muzica pregătită pentru momentele poetice), titlul ei (“Aproape nemuritor”) şi mai ales ignorarea oricărei integrităţi jurnalistice afectează grav prestigiul acestei televiziuni.

Ştiu, pretextul este ziua de naştere a lui Florin Piersic, care împlineşte mâine 73 de ani. Dacă ţinea atât de mult la el şi vedea un posibil subiect în aceste aniversări, de ce n-a venit Tatulici la Cluj când actorul a împlinit 70 de ani şi când s-a organizat un mare spectacol în cinstea sa? De ce n-a venit ulterior, nici la 71 de ani, nici la 72 de ani? De ce acum? De ce aşa?

Explicaţia pe care am găsit-o este una singură. Aseară, timp de două ore, am vizionat ceea ce, în termeni de presă, se numeşte “spălare”. Una inutilă, de altfel. Tatulici a fost trimis la Cluj – sau a venit din proprie iniţiativă, deşi mă îndoiesc – pentru a “repera onoarea” pe care Florin Piersic şi-o consideră ştirbită de un articol apărut la începutul lunii în “Cotidianul”. În acel articol, care a fost însoţit şi de un interviu cu actorul, se ridică un semn de întrebare privitor la relaţia lui Piersic cu Securitatea. Nu se dau verdicte, nu se fac “demascări”, doar se pun întrebări. Pe care Piersic nu a reuşit să le elucideze. Ba, mai mult, s-a grăbit să se ceară la “Jurnalul Naţional” pentru un interviu – publicat, culmea, în aceeaşi zi – care să compenseze presupusul deficit de imagine cauzat de “Cotidianul”.

Ce telefoane s-au dat, ce canale de putere şi de influenţă au fost activate după data de 9 ianuarie, când au apărut acele articole, nu putem decât să bănuim. Rezultatul este “Aproape nemuritor”: Piersic n-a câştigat mai multă admiraţie decât avea deja, Tatulici a pierdut ceea ce, eventual, mai dresese în ultimii ani la propria imagine, Realitatea TV s-a dezis de investigaţia celor de la “Cotidianul”, iar mii de români vor crede în continuare că, dacă stă de vorbă cu o somitate, jurnalistul e dator să-l chestioneze “ce fapte bune a făcut la viaţa lui”, iar apoi, după un sfert de oră de tăcere hipnotizată, să îl întrerupă, incisiv, cu întrebarea-şoc: “Crezi că sunt oameni care îţi vor răul?”.