Mircea Geoană n-a înţeles un adevăr banal: nu e suficient să îţi doreşti cu disperare să fii preşedinte. Nici măcar susţinerea unor grupuri americane influente nu rezolvă problema. Pentru a fi votat mai e nevoie să propui ceva, să ai o idee, nu doar să susţii că actualul nu e bun.

Cel mai recent exemplu este interviul acordat ziarului “Gândul”, în care Geoană, referindu-se la discursul pe care Traian Băsescu îl susţine astăzi în Parlament, acuză: “Nu cred că este problema preşedintelui României să se ocupe de împrumuturi externe”.

E un subiect care merită lămurit. În opinia mea, lucrurile stau aşa:

În articolul 80, aliniatul 1, din Constituţie se spune, printre altele, că preşedintele este “garantul independenţei naţionale”. Este chestiunea unui împrumut extern, într-o situaţie de criză mondială, una ce priveşte independenţa? Este.

La aliniatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că preşedintele “exercită funcţia de mediere între puterile statului”. Este, din nou, dezbaterea privind eventualul credit contractat de stat una care trebuie dusă de la Guvern la Parlament şi retur? Este. Cine e mai potrivit decât şeful statului să o facă, pentru ca premierul să nu-şi asume singur o decizie de asemenea importanţă?

În fine, poate cel mai puternic argument constituţional este cel de la articolul 88, care stipulează că preşedintele “adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii”. Este aceasta o problemă politică “principală”? Este.

Despre ce guvernare “pe furiş” e vorba când preşedintele vine, “pe vedere”, în Parlament, să supună discuţiei o chestiune care, la o adică, putea fi tranşată doar de către Executiv? Care sunt metodele prezidenţiale alternative pe care le propune prezumtivul candidat al PSD? Sfatul de taină cu Hrebenciuc? Sau firul scurt cu Washingtonul?