Alexandru Muşina a câştigat secţiunea Poezie a premiilor “Observator cultural” pe 2010, pentru volumul “Regele dimineţii”, apărut la editura Tracus Arte. Am găsit pe site-ul revistei “Luceafărul” câteva poezii din acest volum, dintre care am ales trei:

*

Cînd mă voi întoarce acolo, ce am să spun?
N-am înţeles nimic. Dar a fost bine.
Am uitat ce-a fost rău. O ceaţă luminoasă
E ce-am iubit. Sînt multe lucruri
Ce te rănesc. Puţine mîngîie. Şi mai puţine
Intră în carne şi îşi fac cuibul acolo.

Carnea: lunecoasă materie. Nu rămîi
Decît c-un anume fior, cu muzica limfei
Într-o dimineaţă de vară:
O ceaţă luminoasă.

*

Totul e în mintea mea şi-n hîrtii.
În mînă, nimic. Doar o jucărie în aer
Care odată se va strica.

Mi-am cumpărat ceas. Mi-am luat cuier,
Periuţă de dinţi, pijamale, şosete… Am cumpărat,
Am tot cumpărat. Am umplut dulapurile, camerele,
Mi-am umplut mintea cu ele.

Acolo e loc destul. Numai că nu ştii niciodată
Ce se va scurge prin crăpături. Sau când vor năvăli
Din alte lumi să arunce totul pe fereastră.

*

Prietenul meu

Am vrut să fie prietenul meu:
M-am dat la o parte, m-am făcut mic, mic de tot.

Din cînd în cînd, îi lustruiam pantofii, îi periam
Costumul, îi călcam cămăşile.
Nu fac asta nici măcar pentru mine, dar voiam
Să fie prietenul meu.

Dar el? El avea nevoie
De un covor roşu, o periuţă de dinţi, un băţ
De vată pentru urechi. Voia să fiu clopoţeii
De la trăsura lui. Dar unii ascunşi de brocart,
Să nu-i vadă nimeni, doar să-i audă.

El era plin de pămînt, ca o rădăcină
Abia smulsă din cupa unui excavator
Şi învelită-n plastic transparent.

De ce ţineam atîta să-mi fie
Prieten? Cine mai ştie!?