Am făcut parte, împreună cu Cristian Birta, Adrian Năstase, Cristian Şuţu şi Robert Turcescu, din juriul care a notat cele 54 de bloguri de la secţiunea “Blog despre politică” a Roblogfest. După ce am văzut rezultatele, sunt mulţumit că a câştigat “Inventarul stricăciunilor politice”, pentru că e unul dintre cele două bloguri cărora le-am dat cea mai mare notă – 8,5. În plus, exact asta e media pe care a obţinut-o câştigătorul.

Clasamentul celor mai bune 10 bloguri politice, dintre cele înscrise la Roblogfest, este următorul:

1. Inventarul stricăciunilor politice – 8,5.

2. Amar de Zi (Vlad Petreanu) – 8,33.

3. Sorina Matei – 8,0.

4. Laura Cernahoschi – 8,0.

5. Cristian Pătrăşconiu – 7,75.

6. Politeía – 7,75.

7. Codex Politic – 7,66.

8. auftakt – 7,58.

9. Alin Fumurescu – 7,5.

10. Madame Blogary – 7,25.

Câteva observaţii:

– Mă bucur că niciun politician nu a intrat în Top 10. Nu merită. Încă n-au depăşit faza egocentrică, a subiectelor care se referă doar la propria activitate. Mai grav este că niciunul nu prezintă pe blog “the big picture”, mai toţi rezumându-se la dimensiunea orizontală a comunicării sau consemnării unor evenimente. Lipsesc explicaţiile, viziunea şi, obligatoriu, culisele. Înveţi mult mai mult despre politică citind blogurile unora dintre cei prezenţi în Top 10.

– Mă miră clasarea doar pe locurile 24, respectiv 35 a două bloguri foarte serioase, ale căror autoare ştiu despre ce vorbesc şi o fac temeinic şi documentat: Medusa (despre feminism) şi Anne-Marie Blăjan (despre relaţia România-UE).

– Aproape toate blogurile de activişti politici din judeţe care au fost selectate în “finala” de 54 sunt jalnice. E un indicator alarmant în ceea ce priveşte nivelul intelectual şi maturitatea celor care fac politică propriu-zisă în teritoriu.

– Faptul că Top 10 este dominat de jurnalişti înseamnă, printre altele, că ei sunt pe drumul cel bun, că se adaptează noilor canale de informare şi că e nevoie în continuare de aceşti intermediari în relaţia politicului cu electoratul, pentru că ei simt ce e important de transmis şi o fac într-un mod viu şi inteligibil.

P.S. Îi mulţumesc lui Dragoş Novac pentru invitaţia de a face parte din juriul Roblogfest.