Directorul artistic al TIFF n-a tratat întâlnirea cu publicul ca pe o formalitate sau ca pe un punct care trebuia bifat în programul său nebunesc din aceste zile, deşi ar fi avut suficiente circumstanţe atenuante dacă ar fi procedat aşa. Dimpotrivă: a făcut destăinuiri, a acceptat provocarea unui joc de spontaneitate şi n-a ezitat să critice când a considerat de cuviinţă.

- principala sa misiune, între două ediţii ale TIFF, este să participe la festivaluri şi să vadă cât mai multe filme; cele mai importante surse de materie primă pentru TIFF sunt festivalurile de la Veneţia şi Berlin

- când îl “mişcă” un film şi i se aprinde beculeţul să-l aducă la Cluj, Mihai Chirilov se uită şi la regizor, dacă e simpatic, dacă nu, pentru că nu de puţine ori a constatat că realizatorul unui film foarte bun nu ştie sau nu poate să se exprime la fel de bine şi prin cuvinte

- acţiunea de persuadare a unui regizor să-şi trimită filmul la TIFF şi, eventual, să vină personal să-l prezinte se desfăşoară mai ales după festivaluri, printr-un schimb de emailuri; sunt zile când primeşte şi răspunde la peste 100 de mesaje în care i se cer şi oferă detalii despre TIFF

- dacă regizorul nu vrea ca filmul să-i fie înscris în competiţie (caz în care participarea este gratuită), negocierea se poartă cu firma care deţine drepturile de distribuţie; aceasta solicită o aşa-numită “taxă de proiecţie”, a cărei valoare este între 300 şi 1500 de euro (depinzând şi de numărul de proiecţii), însă şi aici depinde de abilitatea reprezentantului TIFF de a obţine un preţ mai bun

- TIFF este un festival pentru public, spre deosebire, de exemplu, de cel de la Cannes, care este destinat pieţei de specialitate (market oriented), aşa că o comparaţie între cele două este inutilă, iar aceia care îşi doresc cumva ca al nostru să tindă într-acolo sau să ia Cannes-ul drept model fac o mare greşeală

- Mihai Chirilov a fost aplaudat de publicul prezent la discuţie după ce a trecut cu brio “testul” de spontaneitate pe care i-l pregătisem – să definească în câte o frază cele 12 filme care concurează în acest an pentru Trofeul Transilvania

- l-am întrebat dacă s-a gândit să facă film, în calitate de regizor sau de scenarist, şi a mărturisit că, “în tinereţe”, şi-a dorit asta, dar în facultate şi-a dat seama că e mult prea greu şi că, de fapt, lui îi place să vadă filme şi să scrie despre ele; a recunoscut însă că speră să joace într-o peliculă, pe care, surpriză, şi-o imaginează bollywoodiană…

- singura peliculă prezentă la TIFF pe care a recomandat-o în mod special este “Shirin”, a regizorului iranian Abbas Kiarostami, în care mai multe femei sunt filmate în sala unui cinema în timp ce privesc o poveste de dragoste; “o oglindă a oglinzii”, cum a numit-o Mihai Chirilov

- când l-am rugat să comenteze citatul “Romania was put on the map” (România a fost pusă pe hartă), pe care l-am preluat din presa americană şi care se referă la noua noastră generaţie de regizori premianţi, el a spus că elita românească, în loc să susţină fenomenul extraordinar din cinematografie, sapă din interior ceea ce străinii elogiază; Mungiu, de exemplu, ar merita să-i facem statuie, consideră directorul artistic al TIFF, şi, în schimb, intelectualii noştri strâmbă din nas, că “nu le-a plăcut” filmul lui…

- în final, directoarea ICR New York, Corina Şuteu, care asistase la toată întâlnirea, l-a elogiat pe Mihai Chirilov pentru profesionalismul cu care a pregătit “degustarea” de filme româneşti din aprilie, de la Los Angeles, povestind cum a fost sunată de prozatorul Petru Popescu, stabilit în SUA, care era uimit şi încântat că omul trimis să gestioneze manifestarea de pe malul Pacificului “nu arată ca un român”…

- oameni ca Mihai Chirilov sunt cei care “pun România pe hartă”, această vorbă a Corinei Şuteu a fost concluzia întâlnirii.

P.S. Invitatul de luni este Ioana Uricaru, regizoarea Legendei activistului în inspecţie, unul dintre scurtmetrajele care compun filmul colectiv “Amintiri din Epoca de Aur”. Ora 17, Muzeul de Artă.