Îmi cer iertare pentru decalajul cu care postez fragmente de la TIFF Lounge. “Scuza” e că îmi iau mult timp atât pregătirea următoarei întâlniri, cât şi transcrierea conversaţiei anterioare (care durează mai bine de o oră). Iată cele mai interesante părţi din dialogul cu Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului de la Cluj, omul care, an de an, alege filmele proiectate la TIFF. Duminică, el a fost primul invitat pe canapeaua de la subsolul Muzeului de Artă.

Mihai Chirilov la TIFF Lounge

*

- Din speech-ul pe care Tudor Giurgiu l-a ţinut în prima seară, în Piaţa Unirii, şi din declaraţiile tale, făcute tot în prima zi a festivalului, reiese că s-a întâmplat ceva înainte de începerea TIFF, că a existat un “hop”. Ce a ameninţat ediţia din acest an?

- În acest an, am încercat să tragem deadline-urile cu mult înainte. De pildă, pentru selecţia filmelor, deadline-ul era cândva pe la jumătatea lui martie; l-am mutat la jumătatea lui februarie tocmai pentru că am vrut să facem lucrurile mult mai în avans, mult mai organizat în ceea ce priveşte comunicarea cu publicul. Anul trecut, publicul s-a plâns că promovarea a început foarte târziu – materialele, broşurile, toate au venit cu 5 zile înainte să înceapă festivalul. E greu să te întinzi cu organizarea, cu logistica, atunci când nu ştii pe ce buget poţi conta. Ce ţine de noi putem organiza: putem vedea filmele mai repede, putem tipări materialele mai repede, problema e că nu putem convinge sponsorii să cotizeze mai repede. Or, asta e, în fiecare an, o chestie foarte grea. Anul ăsta a fost şi mai greu pentru că au existat sponsori care fuseseră alături de noi la ultimele ediţii şi care au zis “pas” cu 2-3 săptămâni înainte de festival.

- Din ce motive renunţă un sponsor?

- În primul rând, din motive legate de planificarea bugetului. La ediţiile anterioare am avut aşa-zişi sponsori oficiali, principali, care sprijineau festivalul cu 2%, cu 5% din valoarea bugetului integral. Nu prea poţi să te numeşti sponsor principal în condiţiile astea. Sponsor principal e când dai 50% din buget, aşa se întâmplă la orice festival. Într-adevăr, am încercat şi noi să forţăm mâna, dar am forţat-o degeaba, pentru că oamenii n-au mai fost dispuşi să dea nici acei 3-5% pe care îi dădeau înainte.

- Câţi au renunţat?

- Au fost vreo trei.

- Care ar fi fost procentul lor din bugetul total?

- Procentul lor s-ar fi ridicat la vreo 15-20%.

- Deci, a existat o mare ameninţare asupra ediţiei 2010…

- Da, pentru că aceasta e o ediţie la care ne-am extins foarte mult – de exemplu cu proiectul Piaţa Unirii, care e foarte costisitor. Numai ecranul care se umflă şi se dezumflă în fiecare seară costă foarte mult. Apoi aparatura de proiecţie, care e adusă special, şi cea de sonorizare…

- De unde e adusă?

- Din Olanda. E închiriată pe două săptămâni. Toate lucrurile astea costă. Numărul de filme a fost mult mai mare anul ăsta, numărul de locaţii, la fel. Programul a fost gata cu o lună înainte de festival şi, teoretic, toate materialele ar fi putut fi gata cu trei săptămâni înainte. Dar cu două săptămâni înainte de festival, noi încă nu eram siguri pe trei locaţii.

- Care?

- Locaţiile de la multiplex, de la Iulius Mall. Nu eram siguri dacă se întâmplă sau nu. Am avut o programare la “Taverna”, programare pe proiecţii, iar “Taverna” s-a retras cu două săptămâni înainte. S-au anulat toate machetele, toate programele. Sigur, s-au găsit locaţii care să înlocuiască…
Toate astea vin să spună că au fost probleme, dar ne-a fost nu ştiu cum să spunem că renunţăm la anumite lucruri. Nu pot să le spun oamenilor pe care i-am invitat cu filme că nu mai am patru locaţii din festival şi că trebuie să renunţ la 40 de filme. Nu pot să anulez bilete de avion şi să trimit filmele înapoi. E jenant de multe ori, de unde şi discursul lui Tudor (Giurgiu – n.M.M.) din prima seară, care părea un discurs disperat, dar nu era, pentru că lucrurile s-au reglat. Părea un discurs acuzator, dar nu era neapărat acuzator. Era un discurs de încurajare pentru cooperare şi un soi de îndemn pentru o înţelegere mai profundă a subiectului.

- Lumea nu ştie că stresul dinaintea festivalului este, poate, mai mare decât cel din timpul festivalului…

- Da, de regulă aşa se întâmplă. Există diferite categorii din echipa TIFF cu diferite categorii de stres, în funcţie de perioadă. Stresul meu maxim e în perioada în care văd filmele, cu 2-3-4 luni înainte de festival. Apoi, misiunea mea e un pic relaxată. Colegii mei chiar fac mişto de mine – “tu nu mai faci nimic?”. Oricum, când începe festivalul, lucrurile se cam egalizează, fiecare are o parcelă mică. Dar, revenind la ce m-ai întrebat la început – da, a fost un hop. Şi, întotdeauna când există un hop de tipul ăsta, te întrebi – “ce fac, renunţ?“. Nu… (…)

*

- La ce festivaluri ai fost în anul care a trecut de la ediţia precedentă şi de unde ai adus filmele pentru TIFF?

- Am fost la Locarno, în 2009 – ultima ediţie înainte de remanierea din acest an. Festivalul de la Locarno cunoaşte anul ăsta o schimbare – are un nou director, o nouă politică şi sunt foarte curios ce se întâmplă. N-a fost o ediţie strălucită anul trecut; am plecat cam dezamăgit, doar cu vreo patru sau cinci filme în buzunar. Apoi am fost la Veneţia, unde a fost o ediţie foarte bună. Foarte multe filme de la TIFF sunt de la Veneţia, care, pentru mine, e un festival foarte bun, pentru că-mi place selecţia de acolo, iar timing-ul e foarte bun ca să pot obţine filmele de acolo. A fost ediţia cu “Francesca”, cu “Cafe Noir”, cu “Lebanon”, cu “O soluţie raţională”, cu “Io sono l’amore” – filmul cu Tilda Swinton. Cred că am adus vreo 20 de filme, dacă nu mai multe, de la Veneţia.

Apoi am plecat la New York, unde am prins câteva festivaluri. Am lucrat acolo la festivalul anual de film românesc pe care îl realizăm împreună cu ICR New York şi cu festivalul Tribeca… Apoi au venit trei festivaluri în lanţ; Rotterdam, un festival-mamut, cu 400 de filme, unde am stat o săptămână. Apoi un festival un Suedia, unde am văzut majoritatea filmelor nordice. Cam 10% din filmele de la TIFF sunt nordice. De la Goteborg, festivalul de care spuneam, am adus câştigătorul, filmul danez “R”, care e în competiţia de la TIFF…

Apoi Berlinul, unde a fost o ediţie catastrofală. Mai trecea o zi şi îmi pipăiam buzunarul de filme, care era gol. A fost groaznic, una dintre cele mai proaste selecţii pe care le-a avut Berlinala în ultimii ani, şi abia am strâns 5-6 filme pentru TIFF. Eu mă sprijin foarte tare pe Berlin când mă gândesc ce filme aduc la Cluj. De regulă, după Berlin nu mai călătoresc nicăieri. Vin acasă, mă lipesc de canapea şi încep să văd filmele. Urmează faza în care am cutia de “da”, cutia de “nu” şi cutia de “poate”. Când termin, le iau, văd câte sunt şi cum arată lucrurile.

Dar pentru că am avut panica legată de Berlin, mi-am călcat pe inimă şi am mai fost la un festival, în Austria, unde se vede producţia naţională, plus coproducţiile – Austria este o ţară care coproduce enorm – şi m-am întors şi de acolo cu vreo 10 filme, ceea ce a fost foarte bine. De acolo am adus “La Pivellina”, care a câştigat titlul de cel mai bun film austriac al anului.
După care am fost la Cannes, pentru prima oară în ultimii 7 ani. Practic, e imposibil să mă duc la Cannes şi să obţin un film pentru TIFF, în condiţiile în care sunt 5 zile între ele. (…)

*

- Nu vreau să ne oprim înainte de a-ţi propune “jocul” pe care l-am făcut şi anul trecut: să descrii în câte o frază filmele din competiţia TIFF… Începem cu “Altiplano”, coproducţie Germania-Belgia-Olanda…

- Roşia Montană.

- “Bel Age”, Franţa.

- Michel Piccoli.

- “O soluţie raţională”, Suedia.

- Threesome.

- “Oraşul diavolului”, Serbia.

- Balcani.

- Dă-ne şi-un predicat :) . “Felicia înainte de toate”, România.

- “Când ai o mamă…”

- “Graşii”, Spania.

- E un fel de “Magnolia”, filmul lui Paul Thomas Anderson, o “Magnolia” cu supraponderali.

- “Ultima conversaţie”, Olanda.

- Cel mai radical experiment în materie de actorie şi montaj pe care l-am văzut în ultimul an. Un personaj la volanul unei maşini, filmat 73 de minute, exact drumul de la Paris la Amsterdam, o actriţă fenomenală, un plan-secvenţă şi o filmare cu 25 de camere, o lecţie de montaj, o lecţie de actorie, de tot ce vrei…

- “Medalia de onoare”, România.

- Victor Rebengiuc, Ion Lucian şi Radu Beligan.

- “Poveste anodină”, Thailanda.

- Cel mai psihedelic.

- “Nimic personal”, Irlanda-Olanda.

- Probabil cel mai emoţionant dintre toate.

- “R”, Danemarca.

- “Profetul” danez.

- Şi “Reverse”, Polonia.

- Despre totalitarism cu zâmbetul pe buze.

*

Următorul episod îl va avea ca protagonist pe actorul Dorian Boguţă, interpretul rolului principal din “Caravana cinematografică” (regia: Titus Muntean), cu care am povestit luni, 31 mai.
Marţi, 1 iunie, la TIFF Lounge vine scenaristul şi regizorul Răzvan Rădulescu (care a scris superbul roman “Teodosie cel mic”), prezent în competiţia TIFF cu filmul “Felicia, înainte de toate”.