Dacă tot mi-am denumit blogul aşa, uite încă o surpriză :) . Am fost invitat şi am vorbit, joi seară, la un eveniment organizat de blogul TVdece, despre relaţia dintre blogging şi jurnalism. Tema se numea “Este blogging-ul o formă de jurnalism cetăţenesc?”, dar, după cum veţi vedea, am luat-o foarte pe ocolite şi abia către final am ajuns la întrebarea cu pricina.

Am încercat să găsesc “rădăcinile” unor idei şi, până la urmă, am dat de un fir roşu pe care l-am numit “Revoluţia biografică”. Asta e ceea ce cred că ni se petrece de când au apărut blogurile şi reţelele “sociale”. Inclusiv mie, dovadă această postare :) .

Îmi cer scuze că prezentarea e compusă din două părţi, dar primului “cameraman” i s-a umplut cardul. Alte filmuleţe de la evenimentul intitulat “Din On în Off” găsiţi aici.

Iată-mă-s, cu accentul de Cluuuj şi cu emoţiile inevitabile.

*