Vestea că Vasile Dâncu, Ioan Rus şi Árpád Pászkány, “împreună cu un grup de parteneri din România şi străinătate”, au cumpărat mai multe instituţii de presă cu sediul în Cluj, dintre care una are anvergură regională, e mult mai mult decât o ştire de business. E un semnal referitor la o miză care, în scurt timp, va reveni în topul subiectelor politice: Transilvania.

Ceea ce poate frapa în această tranzacţie este alăturarea numelui lui Ioan Rus, fost ministru de Interne şi candidat la Primăria Clujului, de cel al lui Árpád Pászkány, patron al clubului de fotbal CFR Cluj şi antreprenorul care, prin demersuri aflate la limita legii, a ridicat mall-ul Polus, vândut ulterior unui fond de investiţii austriac. Legătura dintre Rus şi Dâncu e binecunoscută, ei fiind fondatorii, liderii şi, mai recent, singurii rămaşi din influentul, odinioară, Grup de la Cluj – aripă reformistă în PSD-ul lui Adrian Năstase şi, mai ales, în cel condus de Mircea Geoană. Mai mult decât atât, cei doi sunt prieteni foarte buni şi au rămas împreună, susţinându-se şi rezistând, într-un soi de underground “ilegalist”, chiar şi după ce şi-au pierdut “hangul” în partid.

Mai puţin notorie e conexiunea dintre Dâncu şi Pászkány: cunoscutul sociolog a lucrat, oarecum în secret, pentru clubul CFR, încercând să afle, prin mijloace profesionale, de ce numeroasele performanţe sportive, obţinute într-un timp foarte scurt, nu se reflectă în forţa brandului. Pe scurt: Pászkány îşi dorea, pe bună dreptate, ca titlurile de campioană să aducă şi “suflet” de partea brandului CFR Cluj, ceea ce nu s-a întâmplat la un nivel proporţional cu aşteptările. Banii nu pot cumpăra sentimente.

Din cele de mai sus se deduce că Dâncu e “puntea” dintre Rus şi Pászkány, însă el nu putea fi îndeajuns pentru a-i reuni într-o întreprindere de asemenea impact, cum e achiziţia a cinci instituţii de presă. Două motive oficiale ar fi putut sta în calea colaborării lor: 1) Rus e un mare susţinător al echipei “U” Cluj, rivala ireconciliabilă a CFR-ului; 2) Rus e, totuşi, membru de vază al PSD, în timp ce Pászkány, mai ales după ce Emil Boc a fost ales primar (2004), s-a apropiat de PD(L), a devenit sponsor important al partidului şi a rămas în istoria recentă drept “cetăţeanul cu memoriul” pe care preşedintele Băsescu l-a protejat aprioric într-un dosar penal.

Pe lângă acestea două, există un al treilea motiv – şi mai solid, dar ştiut preponderent în mediile locale – care ar fi trebuit, teoretic, să împiedice asocierea lor. Clujenii informaţi ştiu că, în ultimii 10 ani, aici s-au conturat două grupuri politico-financiare care-şi dispută afacerile şi deciziile grele: unul gravita – folosesc intenţionat trecutul – în jurul lui Pászkány, fiind conectat la vârful PDL şi “blindat” de companii controlate de etnici maghiari, iar celălalt, aşa-numitul “Grup de pe Lac” (din care face parte Rus), s-a constituit în jurul clubului Rotary Parc Cluj şi cuprinde acţionari ai Băncii Transilvania, rectori şi profesori universitari de renume, precum şi mulţi milionari locali, majoritatea apropiaţi de PNL şi/sau de PSD.

În aceste condiţii, ce i-ar putea “uni” pe Ioan Rus şi pe Árpád Pászkány, încât nu numai să facă afaceri împreună, ci să se implice cot la cot în complicata şi controversata piaţă de media? Înainte de a răspunde, trebuie să precizez că, din cauza crizei, puterea şi influenţa ambilor au scăzut considerabil. Rus şi-a salvat afacerea cu maşini de import şi service adiacent tăind cât a putut, inclusiv din numărul de angajaţi şi din salariile celor păstraţi.

În cazul lui Pászkány, lucrurile au mers şi mai prost: el a intrat în conflict cu concernul canadiano-maghiar TriGranit, care îl susţinuse şi mandatase în afacerea Polus, şi, recent, a pierdut controlul companiei care urma să ridice un cartier de locuinţe în parteneriat cu Primăria clujeană. Anterior, îi căzuse un alt proiect ambiţios – construirea unor turnuri “gemene” sub Feleac, iar, capac sufletesc, CFR a pierdut fără drept de apel titlul de campioană.

Dacă aţi avut răbdare să citiţi până aici, putem trece la formularea ideii principale: motivul pentru care Ioan Rus şi Árpád Pászkány “şi-au dat mâna peste ţară”, ca soarele şi pionierii, şi s-au asociat într-o afacere de presă, avându-l drept vector de imagine pe Vasile Dâncu, este proiectul de regionalizare a României, care va fi accelerat în acest an deoarece are un termen-limită, enunţat de preşedintele ţării, foarte strâns: 2012.

Acest proiect a avut o primă “lansare” – eşuată – la începutul anilor 2000, printr-un canal mediatic a cărui anvergură nu era suficientă: săptămânalul “Gazeta de Cluj”, finanţat neoficial la acea vreme şi de Rus, prin reclamă persistentă la mărcile auto pe care la aduce în România, dar şi de Paszkany, care, ulterior, avea să fie şi judecat (şi achitat) într-o speţă desprinsă din dosarul “Gazeta”. De altfel, în primii ani ai acelei decade, regionalizarea ajunsese o temă foarte la modă, o seamă de intelectuali serioşi, atât români, cât şi maghiari, punând umărul la propaganda aferentă (câţi îşi mai amintesc, de pildă, periodicul “Provincia”, care exalta virtuţile ardelenismului şi milita pentru autonomia Transilvaniei?).

În interviul prin care a anunţat tranzacţia, livrat agenţiei Agerpres, Vasile Dâncu vorbeşte explicit despre publicul şi zona care vor fi ţintele noului trust de presă. Iată câteva pasaje: “Voi conduce un grup de media care va materializa un proiect mai vechi, o obsesie, aproape“; (…) “Este un proiect de comunicare care va rămâne deschis parteneriatelor din societatea transilvană”; (…) “Venim cu o viziune proaspătă şi dinamică pentru o Transilvanie modernă”; (…) “Pentru mine este un proiect personal, cu o importantă dimensiune culturală şi socială, şi în el se vor regăsi valorile Transilvaniei”.

“Societatea transilvană”? “O Transilvanie modernă”? Mie nu-mi sună bine aceste delimitări. Poate sunt prea suspicios, dar, dacă tot e vorba de un demers transparent, abia aştept să aflu cine sunt “acţionarii din SUA” la care se referă Vasile Dâncu în interviul citat. Asta cu atât mai mult cu cât e greu de crezut că, în actuala situaţie de “austeritate” a afacerilor lor, Rus şi Paszkany pot finanţa expansiunea regională a cinci instituţii de presă.

Experienţa celor 21 de ani care au trecut de la revoluţie ne spune că, de obicei, investiţiile bruşte în mass-media care sunt făcute într-un an premergător alegerilor locale şi parlamentare vizează obiective politice, în niciun caz business-uri sănătoase, cu bătaie lungă şi valori etice. În acest context, e interesant de văzut dacă Vasile Dâncu va administra nemijlocit viitorul trust sau dacă îl va menţine în funcţie executivă pe Liviu Alexa, omul căruia i se datorează înfiinţarea şi creşterea celor trei publicaţii cumpărate (portalul CityNews.ro, cotidianul “Servus Cluj”, săptămânalul “Mesagerul de Cluj”), precum şi împrospătarea postului local de televiziune NCN.

“Niciun fel de parti pris politic nu va afecta munca de redactare sau punere în undă”, spune Dâncu în interviul pentru Agerpres. Ţinând cont de antecedentele sale, dar şi ale lui Rus şi Paszkany, în relaţia cu jurnaliştii care “nu fac frumos”, îmi doresc să cred că această declaraţie e dezvăluirea unei neaşteptate metanoia sau “începutul unei frumoase prietenii” cu presa cinstită. Fie ea şi regionalistă.

*