de Nicolae Labiş

Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună;
Plinului pîntec aşa îi cînta într-o noapte cu lună.
Trăsnete reci de furtună vedea cum în zare detună.
Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună,
Ea mai vedea cum în şa voi sălta împreună
Cu îndrăzneaţa fecioară-a pămîntului, brună,
Şi-n goană nebună vedea de pe-atunci cum răsună
Tropotul lung şi mereu al galopului meu.
Ştiu eu, mama şi-a zis că mă nasc într-o zodie bună,
Şi că-s menit să înving veşnicii şi genună,
Dar nu ştia de pe-atunci că în mine-o să pună
Suflet prea grav şi răsunet prea slab, că adună
Abur de vis şi de boală ce-ar fi să răpună
Tropotul lung şi mereu al galopului meu.

Iată-mă azi înarmat cu acele credinţi,
Cu îndîrjirea păstrată – cuţit între dinţi -,
Dar cu prea multă dorinţă să vii să-mi alinţi,
Brună fecioară a păcii adînci şi cuminţi,
Tropotul lung şi mereu al galopului meu.

Din volumul postum “Lupta cu inerţia” (1958).