de Lucian Blaga

Drumurile, pe cari nu le umblăm,
drumurile, ce rămîn în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele, pe care nu le rostim,
cuvintele, ce rămîn în noi,
descoperă şi ele, fără de margini, făptura.
Luptele, ce nu le dăm,
luptele, ce rămîn în noi,
ne lărgesc şi ele în taină patria.

Sămînţa, pe care n-o dăruim,
sămînţa, ce rămîne în noi,
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea, de care nu murim,
moartea ce rămîne în noi,
ne adînceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.

Din volumul “Vîrsta de fier” (1940-1944).