Se discută din ce în ce mai intens despre înfiinţarea unui nou partid, unul care să răspundă nevoii de profesionalism şi onestitate a zeci de mii de români care nu se regăsesc în valorile şi liderii niciuneia dintre actualele formaţiuni parlamentare. Situaţia pare a se apropia de un punct culminant. Ce lipseşte?
Se aşteaptă un lider. Noua structură ar trebui construită de jos în sus şi, în plus, n-ar fi rău ca iniţiativa să răsară în cât mai multe centre. Cu această premisă par a fi de acord atât analiştii, cât şi cititorii care au intervenit pe forumuri – altfel spus, potenţialii “membri”. În acelaşi timp, pare de la sine înţeles că nimic nu se poate întâmpla înainte de chemarea (bineînţeles, revelatoare) a unui lider. Care, însă, nu se grăbeşte să apară.
Aici e o contradicţie. Dacă e vorba de un aparat politic cu adevărat adaptat vremurilor, care se va construi pe cu totul alte principii organizaţionale decât au făcut-o partidele clasice, atunci aşteptarea liderului e o naivitate.
În reţea, se poate porni de oriunde. Oricine poate deschide lista. Esenţială este răspândirea ideii, “contaminarea”, adunarea participanţilor, “împrietenirea”. Liderii se vor alege în faza a doua.
Gândirea offline nu se potriveşte online. Majoritatea celor care se arată interesaţi de perspectiva unui partid radical diferit de PSD, PDL sau PNL consideră că internetul e soluţia, locul de întâlnire şi închegare. De altfel, această dezbatere a început şi se petrece exclusiv pe site-uri de presă şi pe platforme de bloguri, adică în mediul online.
Cu toate acestea – şi aici avem o a doua contradicţie – se vorbeşte cu îngrijorare despre sedii, adunare de cotizaţii şi muncă de teren.
Odată “urcat” pe net, de ce să mai “cobori”? Cel puţin până la confirmarea prin vot a faptului că satisface o necesitate reală, noul partid n-ar trebui să se adreseze decât celor care se mişcă zilnic pe internet. Sunt suficient de mulţi şi sunt exact cei care trag România după ei.
“Sediile” ar fi câteva adrese virtuale, pe bloguri şi în reţele de tip Facebook, “cotizaţiile” ar fi implicarea activă în discuţii şi în alegerea liderilor, iar “munca de teren” ar consta în e-mailuri, comentarii şi linkuri. A gândi offline pentru online e o împiedicare înainte de primul pas.
Quo vadis. Foto: sculptingintime.ro
*
Continuarea poate fi citită aici.
Comentarii