“Îmi pare rău că plec, după cinci ani. Mi-am petrecut mai mult timp aici decât acasă. Plecarea mea nu are neapărat legătură cu venirea lui Nistorescu. Pur şi simplu au fost prea multe şocuri, care au făcut din Cotidianul un ziar în care nu mă mai regăsesc ca acum câţiva ani”, mi-a declarat Mihai Nicuţ după ce şi-a anunţat colegii şi şefii că demisionează.

“Cred că acest ziar a apărut înainte să se nască publicul pentru el. N-a mai fost unul ca el şi, după cum arată vânzările, nu va mai fi unul ca el. Am făcut un ziar extraordinar, dar pentru prea puţini cititori”, consideră el.

Nicuţ a dat prima deschidere de pagina 1 la relansarea din 2004. Nu vrea să (se) uite asta. E felul lui de a se lega de ziar, din prima zi până acum. Pentru că, dacă un colectiv are mai multe suflete care-l ţin laolaltă şi-i asigură forţa de a crea ceva, atunci Micuţul (are cam 1,95), cum i se spune în redacţie, este unul dintre sufletele de la “Cotidianul”. E un uriaş cu inimă pe măsură, care spune ce crede, fără ocolişuri, şi care nu are nimic de ascuns. Oamenii din secţia sa nu recunoşteau decât un şef: pe el. El le dădea azimutul, îi trimitea, îi aduna, urla la ei, dar tot el le era apărător până în pânzele albe.

Sunt sigur că ei ar băga oricând mâna în foc pentru Micuţul lor şi că el ar da aproape orice să-i mai vadă lucrând împreună.