“Tati, dacă ţi s-ar da o a doua viaţă, ce-ai face?”, m-a întrebat una dintre fete, zilele trecute. Am vrut, atunci, să postez schimbul de replici la rubrica “Întrebări încuietoare”, unde n-am mai adăugat nimic de la o vreme. Apoi am început să mă gândesc mai serios la “o a doua viaţă” şi am decis că voi scrie pe larg dacă “descopăr” ceva. Acum scriu.
*
Am luat-o şcolăreşte, pe variante. Am presupus, mai întâi, că a doua viaţă care mi s-ar da ar fi cea de după moarte. Şi vă rog să faceţi întocmai, chiar dacă nu credeţi în această posibilitate.
Ce-aş face acolo? Ce-am face acolo? Ce mi-aş dori să fac acolo? Dacă ar fi vorba de o condamnare, nu cred că aş avea de ales, deci nu insist. La fel, dacă există o formă de fericire supremă, de împăcare liniştită alături de cei dragi, stări pe care nu ai cum să ţi le imaginezi de pe acum, nu cred că mi-aş mai dori altceva.
Dar dacă, totuşi, ar fi posibil ca, dincolo, într-o lume spirituală, să mai “faci” ceva, dacă ar mai avea rost să afli realităţi, idei, lucruri, în plus faţă de marele secret care deja ţi-a fost dezvăluit (Există!), dacă şi acolo ar avea sens un soi de “acumulare” sufletească, atunci cred că mi-aş dori, cu mintea asta, să cunosc câţiva oameni şi să-mi “rezolv” unele dileme de acum.
Din moment ce n-am fi atotştiutori, mă întreb dacă învăţarea ar continua într-o viaţă eternă. Şi dacă alegerile pe care nu le-am făcut în viaţa asta, drumurile pe care n-am mers, mai pot fi reluate sau doar întrezărite, ca “filme”, acolo.
*
O a doua variantă, foarte complicată, ar fi să ţi se dea “o a doua viaţă” tot aici, în carne şi oase, dar într-un univers paralel sau după viaţa de acum. În acest caz, apar câteva întrebări obligatorii pentru a juca acest joc până la capăt:
- ai porni la drum “tabula rasa” sau ai ţine minte ce-ai trăit în prima viaţă?
- ai parcurge un traseu asemănător, având dreptul ca, oricând, să faci o alegere diferită de cea din prima viaţă (ceea ce ar modifica definitiv toate urmările)?
- ai începe doar de la o anumită vârstă sau de la naştere?
Ideea de neimaginat, cel puţin pentru mine, ar fi să nu mă mai întâlnesc cu anumiţi oameni. Gândul că am avea alţi părinţi, altă soţie sau alt soţ, alţi copii sau deloc, poate fi de neconceput prin durerea potenţială pe care o provoacă. (De altfel, la discuţia care a stârnit aceste rânduri, o alta dintre fetele mele a zis: “Dacă i s-ar da o altă viaţă, noi n-am mai fi copiii lui…”).
*
Marele răsfăţ este să-ţi imaginezi că ai avea o a doua viaţă “în condiţiile tale”, că ai putea păstra oamenii pe care-i vrei, amintirile şi cunoştinţele care-ţi plac sau convin, şi că ai schimba numai felii sau bucăţi de experienţă. Că ţi-ai anula regretele (de ce n-am făcut aia? de ce am spus cealaltă? de ce am rămas? de ce am plecat etc…). Că ţi-ai învia visurile.
Aceasta ar fi a treia variantă: “o a doua viaţă în această viaţă”. Ceea ce ar “asigura”, la o adică, şi speranţa de a continua să descoperi secretele lumii, şi ne-despărţirea de cei pe care-i iubeşti, şi rămânerea intactă a memoriei.
În fapt, dacă suntem foarte atenţi la întrebarea iniţială, dacă-i surprindem scânteia, acesta e sensul ei intuitiv: să păstrezi o parte, să refaci restul. Aici, dacă s-ar putea. În condiţiile ştiute.
Copilul are conştiinţa alternativelor care dispar şi, simultan, sentimentul acut că ar trebui să existe remediu. O a doua viaţă are rost dacă vrei s-o îndrepţi pe prima. Altfel, e un nonsens. Dacă nu ştii ce-ai făcut înainte, ce şanse de înnoire bună îţi rămân?
*
Dimineaţa.
*
Foto: Lucian Stănescu
Comentarii