Pe zidul vechii biserici din stejar a Mănăstirii Lupşa (situată pe valea Arieşului) am dat de o frescă uimitoare. Bisericuţa, aflată în proces de restaurare, poartă hramul “Sfântul Mare Ierarh Nicolae” şi datează din 1421.

Fresca înfăţişează Judecata de Apoi – Mântuitorul e înconjurat de cetele îngerilor şi de sfinţi, cartea vieţii se află pe tronul cel alb, Adam şi Eva sunt la picioarele tronului, iar “pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici” (Apocalipsa, 20, 12) îi vedem aşezaţi de-o parte şi de alta a “iezerului de foc”.

Elementul neobişnuit, pe care-l observi doar la o privire mai atentă, este prezenţa, în partea din dreapta-jos a frescei, acolo unde se găsesc cei condamnaţi la focul veşnic, a unor oameni îmbrăcaţi în uniforme ce simbolizează nazismul şi bolşevismul. (În stânga râului de foc sunt morţii care învie.)

“Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc”, se spune în ultimul verset al capitolului 20 din Apocalipsă. Iată un detaliu al picturii murale de la Lupşa:

Fresca este dovada unui mare curaj teologic, deoarece condamnă definitiv (ba chiar veşnic) cele două ideologii mitice şi criminale ale secolului trecut. Adăugată campaniei de trecere în rândul sfinţilor a unor martiri ai închisorilor comuniste, luarea de poziţie ortodoxă de pe zidul bisericii din Lupşa poate folosi ca argument pentru o dezbatere despre răul din Istorie.

ACTUALIZARE. La doar câteva minute după ce am postat cele de mai sus, am primit un link la un articol pe acelaşi subiect, apărut săptămâna trecută în “Adevărul de seară”. Informaţia interesantă, dar care mă şi pune pe gânduri, este că Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, ÎPS Andrei, i-a cerut stareţului de la Lupşa să acopere fresca, pentru că ar fi “problematică”.