Moartea unui Mitropolit şi naşterea unei Mitropolii

Trei zile şi trei nopţi a rămas deschisă Catedrala ortodoxă din Cluj după ce, în seara de luni, 31 ianuarie, aici fusese adus trupul neînsufleţit al ÎPS Bartolomeu Anania. Timp de trei zile şi trei nopţi, pelerinajul la catafalcul său n-a încetat.

Venit la Cluj miercuri seară, în 2 februarie, preşedintele Băsescu a stat aproape o oră în Catedrala arhiplină, după care, impresionat, le-a mărturisit unor apropiaţi de-ai ierarhului că se aşteptase să fie huiduit. Nici vorbă de aşa ceva. Miile de clujeni care stăteau la rând nu erau interesaţi decât să-şi ia rămas bun de la “Înaltul”.

Datorită atmosferei din acele zile, clujenii îşi vor aminti moartea tumultuosului Mitropolit Bartolomeu Anania ca pe o poveste de linişte şi respect. Iar Sfântul Sinod s-ar putea să ţină cont de asta când îi va alege succesorul.

*

Moartea ÎPS Bartolomeu a redeschis dezbaterea din cercurile religioase şi din presă referitoare la tensionata înfiinţare, în 2005, a Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Fitilul a fost reaprins chiar a doua zi, în 1 februarie, şi tocmai de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, printr-o declaraţie făcută portalului citynews.ro: “Dacă va fi bine pentru Biserică, va supravieţui (Mitropolia Clujului – n.M.M.). Dacă nu va fi bine pentru Biserică, ea va veni acolo unde trebuie să fie, unde a fost de la început, pentru că aceasta nu este o lucrare care ţine de o persoană”.

Spun că “tocmai” ÎPS Laurenţiu a reaprins fitilul pentru că persoana lui reprezentase mărul discordiei la straniile alegeri ţinute în 3 noiembrie 2005 pentru poziţia rămasă vacantă prin decesul Mitropolitului Antonie Plămădeală. Acele alegeri şi ce a urmat a doua zi, desprinderea din Mitropolia Ardealului a patru eparhii (arhiepiscopii şi episcopii), aveau să prefigureze şi istorica şedinţă a Sfântului Sinod din septembrie 2007, când ÎPS Daniel devenea al şaselea Patriarh al României.

Pentru a înţelege “jocurile” însă, e nevoie să ne întoarcem în timp. Pentru început, în deceniul nouă al secolului trecut, când actualul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a fost, timp de 8 ani (1980-1988), profesor şi mai apoi director adjunct al Institutului Ecumenic Bossey din Elveţia, care aparţine Consiliului Mondial al Bisericilor. De acolo i s-ar trage eticheta de “ecumenist”, lansată din mediile bisericeşti şi preluată ca atare de mass-media. Acolo, la Bossey, au studiat ori s-au specializat mulţi ierarhi români, printre care, timp de un an (1982-1983), şi ÎPS Laurenţiu Streza.

Pericolul ecumenismului – aici, în sensul de erezie, care atacă Tradiţia şi canoanele – a fost una dintre temele dominante ale anilor ’90 în BOR. O referinţă concretă a acestei temeri, cu trimitere la PF Daniel, găsim în volumul “Rugăciune şi lumină mistică” (Editura Dacia, 1998), unde sunt reunite articole semnate de părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, figură istorică a rezistenţei anticomuniste.

“Cu trei ani în urmă, ÎPS Daniel al Moldovei, unul dintre absolvenţii seminarului ecumenic şi fost profesor la acest seminar (Bossey – n.M.M.), şi-a dat binecuvântarea pentru tipărirea unei Cărţi de slujbă ecumenică – versiunea românească – editată de Mitropolia Iaşului, în care se face un amestec neîngăduit între Sfânta Liturghie Ortodoxă şi invenţiile protestante eretice”, scria preotul Calciu-Dumitreasa (pag. 108-109).

“Această carte este păcătoasă. Ea înlocuieşte cele trei liturghii sfinţite de Biserică printr-o liturghie falsă şi nocivă, creată de persoane fără duhul lui Dumnezeu…”, mai spunea autorul.

Acel episod a fost uitat în anii 2000, însă, referindu-se la BOR, presa a început să folosească tot mai frecvent termeni precum “tabere”, “tradiţionalişti” şi “ecumenişti”. “Recursul insistent la astfel de categorii în mass-media noastră este cel puţin problematic, dacă nu chiar profund inadecvat”, consideră teologul Radu Preda, director al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER).

Şi scriitorul Răzvan Codrescu, redactor-şef al revistei “Lumea credinţei”, e de părere că etichetele de mai sus sunt “elementare”, servind mai degrabă unei “prese dezbisericite”. El spune că în conducerea Bisericii n-au existat niciodată tabere atât de tranşante.

“În Sfântul Sinod, mai cu seamă în ultimul deceniu, a lăsat Dumnezeu să fie două personalităţi extrem de puternice, ÎPS Bartolomeu şi ÎPS Daniel, actualul PF Părinte Patriarh: oameni cu vârste, temperamente, formaţii şi viziuni deosebite asupra priorităţilor vieţii noastre bisericeşti. Era cumva firesc ca unul sau altul să atragă de partea sa pe diferiţii colegi din Sinod sau din corpul clerical”, explică Răzvan Codrescu.

Influenţa celor două personalităţi a fost limpede în 3 noiembrie 2005, când Sfântul Sinod s-a reunit pentru a-l alege pe noul Mitropolit al Ardealului. Primul tur de scrutin a fost câştigat, însă fără majoritate absolută, de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscop de Alba Iulia, susţinut de ÎPS Bartolomeu şi de toţi ierarhii din nord-vestul Transilvaniei. După turul doi, surpriză: învingător era ÎPS Laurenţiu, Episcop de Caransebeş, care beneficiase de sprijinul Mitropolitului Moldovei.

“Socotind că s-au petrecut lucruri neprincipiale şi neloiale între cele două tururi de scrutin, ÎPS Bartolomeu a scos a doua zi asul din mânecă: mai vechiul proiect de reîmpărţire teritorial-administrativă a Ardealului, pentru care a câştigat fără dificultate sprijinul majorităţii ierarhilor ardeleni, cu asentimentul fostului Patriarh Teoctist”, povesteşte Răzvan Codrescu.

Astfel, deşi necesară şi justificată atât administrativ, cât şi pastoral, Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a născut mai degrabă din motive personale. Nebănuite sunt căile Domnului. “Gestul înfiinţării Mitropoliei la Cluj s-a dorit un semnal de alarmă, niciunul dintre ierarhii ardeleni nevotând pentru cel care ar fi trebuit să le fie mitropolit”, îşi aminteşte teologul Radu Preda.

De ce această respingere unanimă faţă de persoana Laurenţiu Streza? Ce îi reproşau atâţia ierarhi celui care, în 2005, era de 9 ani Episcop al Caransebeşului?

O ascensiune cel puţin stranie, petrecută în mai puţin de două luni, de la preot de mir şi secretar ştiinţific al Facultăţii de Teologie din Sibiu, direct în scaunul episcopal. Rămas văduv, ÎPS Laurenţiu fusese mai întâi ales episcop, la 4 iulie 1996, fiind călugărit abia peste câteva zile, în 20 iulie 1996. Mai mult decât atât, el avea cinci copii în îngrijire, încălcând astfel Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale, care le interzice călugărilor să aibă obligaţii familiale.

“Un călugăr nu îşi poate aduce copiii minori în mănăstire şi niciun episcop nu-şi poate instala copiii în reşedinţa chiriarhală, care are şi ea statut de mănăstire. Aşa încât ÎPS Laurenţiu a devenit monah prin fraudă – una spirituală, la care s-a făcut complice răposatul mitropolit al Ardealului, Antonie”, scria comentatorul ortodox Dan Ciachir (“Ziua”, 14 decembrie 2005).

Controversatele evenimente din 3-4 noiembrie 2005 – instalarea ÎPS Laurenţiu în scaunul mitropolitan de la Sibiu şi înfiinţarea, a doua zi, prin votul Sfântului Sinod, a Mitropoliei cu sediul la Cluj – aveau să fie preambul, cum spuneam mai sus, al alegerilor din 12 septembrie 2007 pentru cea mai înaltă demnitate a BOR, rămasă vacantă după moartea Patriarhului Teoctist.

“Candidaţii redutabili erau ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei, şi ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, acesta din urmă având tot sprijinul ÎPS Bartolomeu, care se socotea pe sine prea bătrân pentru a candida. ÎPS Teofan s-a sfiit să se angajeze până la capăt, descumpănindu-l pe ÎPS Bartolomeu şi obligându-l să cedeze – în pofida hotărîrii sale iniţiale – numeroaselor îndemnuri de a candida el însuşi. A fost însă mult prea târziu ca să mai aibă şansa de a câştiga”, rememorează Răzvan Codrescu.

În ciuda temerilor de la acel moment, alegerea ÎPS Daniel n-a produs nici o tulburare. Dimpotrivă. Noul patriarh a continuat proiectul Catedralei Mântuirii Neamului, a consolidat prezenţa BOR în spaţiul public prin crearea unui trust de presă al Patriarhiei (Trinitas TV, agenţia Basilica şi cotidianul “Lumina”) şi a intensificat sprijinul acordat Mitropoliei Basarabiei.

În plus, “apele” din Sfântul Sinod aveau să se liniştească în martie 2008, când candidatul susţinut (bineînţeles, neoficial) de PF Daniel pentru postul vacant de Mitropolit al Moldovei (a doua demnitate din BOR) a pierdut net alegerile în faţa ÎPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, ca un semn al reechilibrării “raportului de forţe”.

Aceasta este, descrisă foarte succint, istoria premergătoare morţii ÎPS Bartolomeu, eveniment care a strâns la Cluj peste 20 de ierarhi, cei mai importanţi membri ai Sfântului Sinod. Iar de aici pot începe speculaţiile. Care spun că înaltele feţe bisericeşti au fost impresionate de dragostea credincioşilor clujeni pentru Mitropolitul lor, de miile de oameni care, la -10 grade, au rămas ore întregi în Piaţa Avram Iancu pentru a asista la slujba de înmormântare a celui supranumit “Leul Ardealului”.

Un efect al acelei stări de comuniune poate fi şi comunicatul emis a doua zi de Arhiepiscopia Clujului, al cărei conducător interimar este PF Daniel: “Sinodul Mitropolitan face un apel către ierarhi, clerici, credincioşi şi reprezentanţi ai massmedia să nu se lanseze în formularea de scenarii privind succesiunea la scaunul de Mitropolit şi Arhiepiscop al Clujului, nici să dea crezare unor zvonuri alarmiste privind desfiinţarea Mitropoliei”.

Apelul a mai calmat spiritele ortodocşilor clujeni, încinse în special de aluziile la “reunificarea” Ardealului pe care Mitropolitul Laurenţiu le făcuse la 1 februarie. În plus, Patriarhul a alimentat speranţele locale că succesorul ÎPS Bartolomeu ar putea fi unul dintre episcopii sufragani ai acestuia. “În general, în 90% dintre cazuri, Sinodul de la Bucureşti a confirmat ce s-a dorit pe plan local. (…) Nu se dă ordin de la Bucureşti cum să fie, ci aici se consultă oamenii, pentru că ei lucrează mai mult în eparhie”, a declarat PF Daniel după întrunirea Sinodului Mitropolitan de la Cluj.

Potrivit Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea BOR, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, care va deveni automat şi Arhiepiscop al Clujului, va fi ales de Sfântul Sinod după parastasul de 40 de zile al ÎPS Bartolomeu. Alegerea se va face din maximum şase candidaţi, doi propuşi de Sinodul Mitropolitan de la Cluj, doi propuşi (eventual, dar puţin probabil) după consultarea cu membrii Adunării Eparhiale şi alţi doi (fără a fi obligatoriu) desemnaţi de Sfântul Sinod.

Viitorul Mitropoliei clujene poate fi rezumat foarte bine cu vorbele lui Răzvan Codrescu: “Sunt oameni care lasă goluri ce nu pot fi umplute decât foarte aproximativ”.

*