Care e limita dintre polemică şi “desfiinţare”? E bine ca o instituţie media să le permită propriilor “vectori de imagine” (cum li se zice în limbajul de Public Relations) să se atace în public, în ziare sau pe “sticlă”? Contează dacă o fac în publicaţiile/posturile trustului sau aiurea? Publicul apreciază pluralismul opiniilor sau coerenţa mesajului? Ce e mai important, spectacolul inteligenţei în acţiune sau imaginea de echipă unită?

IQ sau PR?

Aceste întrebări şi altele din aceeaşi gamă nu şi-au mai răbdat statutul anonim şi s-au cerut pe blog, cu atât mai mult cu cât subiectul îi preocupă pe mulţi dintre colegii mei. Aşa că scriu.

Se dau trei cazuri.

1) Cotidianul. Aici, Traian Ungureanu polemizează dur cu Pavel Lucescu, Costi Rogozanu nu vrea să audă de Mihail Neamţu, apoi Mihail Neamţu îl pune la punct pe Răzvan Vintilescu, iar Doru Buşcu îl distruge pe Traian Ungureanu.
Părerea mea: pluralitatea vocilor e binevenită în paginile de Opinii şi atunci când ciocnirea se produce între ideile lor. Dacă se împart lovituri de măciucă între persoane percepute ca trăgând la acelaşi jug, cititorul e contrariat şi, treptat, se scârbeşte. Chiar dacă e cel mai echilibrat intelectual şi savurează din plin clinchetul de floretă al frazelor ascuţite.

2) Trustul Intact. Aici, Mircea Badea s-a săturat să o vadă pe Mihaela Rădulescu pe pagina 1 a tabloidelor şi nu-l înghite pe Cătălin Tolontan (aţâţat şi de faptul că ziaristul îl mângâie pe creştet şi nu-i intră în joc), Victor Ciutacu nu se simte nici el “de-o făptură şi de-o samă” cu redactorul-şef de la GSP, Mihaela Rădulescu a ajuns la un statut mult prea puternic pentru a nu le răspunde ş.a.m.d.. Toate acestea au dus la discuţii în cadrul trustului - de ce nu s-a reuşit evitarea atacurilor?, “de ce nu s-a intervenit?”. Criză de PR în toată regula.
Părerea mea: ai intrat în hora show-biz-ului, trebuie să joci. Da, Mircea Badea putea să evite subiectele referitoare la Rădulescu, dar îşi pierdea credibilitatea în faţa celor care urmăresc “În gura presei”. Da, ea putea să nu îi dea replica, însă i-ar fi rămas în gât. Iar Cătălin Tolontan nu ar mai fi el însuşi dacă nu şi-ar delimita periodic teritoriul de independenţă. Pe scurt: nu poţi avea personalităţi puternice şi trust cuminte. Nu e nici o contradicţie cu ceea ce am spus la punctul 1. Ziarul e una, show-biz-ul e alta.

3) ProTV & co. De aici nu ies în afară decât fotografii retuşate şi declaraţii lemnoase. Toate vedetele sunt generoase şi zâmbitoare, trustul e cel mai plăcut loc de muncă, nimeni nu e nemulţumit, recunoştinţă veşnică. Vrei să iei interviu unui angajat Pro, treci pe la PR. Eşti înăuntru şi vrei să dai o banală declaraţie unui ziar, trebuie să ceri voie la PR. Se scrie ceva adevărat despre trust, dar care îi afectează brandul, apar subit ameninţările şi comunicatele ciufute. Citadela imaginii, şi la propriu, şi la figurat.
Părerea mea: nici chiar aşa. Brandul care se hrănea din spectacolul imaginaţiei a ajuns echivalentul închistării. “Gândeşte liber”, asta poţi oricând cu pumnul în gură.

Şi acum, vreau să vă aud. Pe voi, ziarişti, teleaşti, specialişti în PR şi branding şi mai ales pe voi, cititorii şi telespectatorii.