Iulia Militaru e poetă. Anul trecut i-a apărut prima carte, “Marea pipeadă”, pentru care a primit premiul “Tânărul poet al anului 2010”. S-a întâmplat în 15 ianuarie, la prima ediţie a Galei Tinerilor Scriitori, organizată de Ministerul Culturii, împreună cu Primăria sectorului 2, Centrul Cultural “Mihai Eminescu” şi Asociaţia Euro CulturArt.

Mai mult decât atât. La aceeaşi Gală, Iulia Militaru a fost desemnată şi “Tânărul scriitor al anului 2010”: juriul condus de academicianul Eugen Simion a preferat-o câştigătorilor de la secţiunile Proză, Cătălin Pavel, şi Critică literară, Alex Goldiş.

Aşa s-a născut ideea acestui interviu: ce-o fi “Marea pipeadă” şi cine e Iulia Militaru? Cartea o citeşti, dar cu omul e altceva.

Foto: Arhiva personală a Iuliei Militaru

Foto: Arhiva personală a Iuliei Militaru

*

Fragment din interviu (pe care îl puteţi citi integral aici):

(…)

M.M.: “Marea pipeadă” vorbeşte, printre altele, despre pierderea copilăriei. Vă amintiţi momentul din care n-a mai fost chip să faceţi cale-ntoarsă şi a trebuit să înfruntaţi lumea reală?

– Da, acum un an şi jumătate, aproape doi, dar este o experienţă personală. Spun doar atât, că e bine să-ţi pierzi copilăria şi nu e bine să te întorci la ea. Trebuie să faci orice ca să o depăşeşti, chiar dacă asta înseamnă uneori mai mult decât poţi duce.

M.M.: E straniu ce spuneţi, pentru că, de obicei, cărţile ne învaţă să rămânem copii. De ce credeţi că e bine să-ţi pierzi copilăria?

:) Aşa… Trebuie să ai cumva acces la “Real” şi la ceea ce se numeşte “Eu”. Ieşirea din copilărie trebuie să fie o experienţă la fel de importantă ca naşterea sau moartea, doar că naşterea nu ne-o mai amintim, iar la moarte nu putem avea acces, aşa că aceasta rămâne singura experienţă posibilă pentru noi, aici.

M.M.: La asta se referă acea imagine grozavă, cu fumul care scoate capul din pipă, se uită-n stânga şi-n dreapta, şi apoi… (nu povestim continuarea)? :)

– Da, trimite într-un fel şi la asta, dar şi la altceva, legat de semnificaţia pipei, pe care nu o cunoaşte nimeni, nici măcar autorul… :)

(…)

*

Marea pipeadaFragment din “Marea pipeadă” (Editura Brumar, 2010):

Despre călătorie sau Marea Pipeadă

Orice drum este o şerpuire infinită.
Se porneşte dintr-un punct fix
Numit aici,
Se ajunge într-un punct îndepărtat
Numit acolo,
Există şi punctul de dincolo
Adică nicăieri.
Între toate acestea se perindă femei tinere cu ape în cofeie,
Găini roşii, din când în când, aleargă după gâze neastâmpărate,
Acum, un câine molcom-visător trece aproape nemişcat,
Praful ridică valuri de furnici ale văzduhului.
În depărtare, se iveşte o babă neagră, moşneagul îi murise cu trei zile în urmă.
Încep să cadă stropi reci de ploaie.
Plouă de-a binelea!

A fost odată ca niciodată o cărăruie simplă, fără prea multe ocolişuri, astfel încât mulţi credeau că-i dreaptă. Sporirea traficului, în zilele călduroase de vară, a impus creşterea numărului de bifurcaţii. Au fost create, din această pricină, din ce în ce mai multe colaterale şi străduţe lăturalnice, pe care zadarnic a încercat călătorul spre Mecca să le evite. De fapt, el nu a reuşit să ajungă niciodată acolo tocmai pentru că a vrut cu disperare să se ferească de ocolişuri; şi, cum acestea era incredibil de multe, nici nu păşea bine că se şi trezea pe un drum secundar. În cele din urmă, nu a mai ştiut care cu care şi s-a rătăcit de-a dreptul. Cam aşa stau lucrurile în ceea ce-l priveşte, restul e literatură.

Clovny nu trebuia să-i repete greşeala, deşi nu voia nicidecum să ajungă la Mecca, ci în Oraşul Pipelor.

Atunci, trebuie să facem în aşa fel încât acest oraş să existe.

Domnul Clau a şi început să-l clădească.

Din păcate, eu nu ştiu nimic despre acest oraş şi îmi va fi foarte greu să-i îndrum pe cei doi într-o direcţie anume. Dar, reflectând îndelung la problema lor şi a povestirii înseşi, mi-a venit o idee. Amintirea ne spune că, în momentul întâlnirii tânărului Clovny cu minunata copiliţă, în parc, s-a produs una dintre acele forfote pe care nimeni şi nimic nu le poate stăvili. Rezultatul tulburării s-a dovedit a fi unul benefic pentru toată lumea – sosirea poliţiei la locul faptei şi punerea lui Clovny sub acuzare pentru corupere de minori şi răpire. Faptele s-au desfăşurat cu o viteză fenomenală. Comisarul Claudino Clovnescu a trecut imediat la cercetări amănunţite, cu acumulare de dovezi şi o analiză cât mai subtilă cu putinţă a datelor. Întâlnirea celor doi, în parcul cu pricina, nu fusese altceva decât urmarea unui complot odios, pus la cale de către Nabokov şi un ciudat cu mintea rătăcită, pe numele său Edgar Allan Poe. (…)

*