În 21 mai s-au împlinit 20 de ani de la asasinarea lui Ioan Petru Culianu, una dintre cele mai strălucite minţi din istoria culturii române, continuator al lui Mircea Eliade atât pe plan ştiinţific, cât şi ca profesor la Divinity School din Chicago. În memoria sa, la Bucureşti, Iaşi şi Cluj au fost organizate conferinţe şi dezbateri cu participarea unor personalităţi care l-au cunoscut foarte bine sau care îi studiază opera. În plus, au apărut articole foarte bune care redeschid discuţia despre “arborele” de ipoteze referitoare la moartea sa.

Interviul care urmează se vrea o parte din aceste acţiuni şi o încercare de a vă aduce mai aproape de figura lui Ioan Petru Culianu, implicit de a-i căuta cărţile.

Ileana Petre este singurul ziarist român care a realizat şi publicat, în serial, o amplă investigaţie despre uciderea lui Culianu. Se întâmpla în 1995, când ea era redactor la “Ziua”. Cel mai greu şi cel mai important: a obţinut de la Poliţia din Chicago toată documentaţia întocmită în dosarul crimei, inclusiv portretul-robot al asasinului. Un exemplu de jurnalism făcut temeinic, într-o vreme când internetul abia pătrundea în România…

Ileana Petre a fost redactor-şef la Realitatea TV (2000-2003), apoi editor general, timp de 6 ani, la Prima TV, iar din 2010 este editor la "Adevărul de Seară"

Ileana Petre a fost redactor-şef la Realitatea TV (2000-2003), apoi editor general, timp de 6 ani, la Prima TV, iar din 2010 este editor la "Adevărul de Seară"

*

Fragment din interviu (pe care-l puteţi citi integral aici):

(…)

M.M.: Concret, ce documente ţi-a trimis Poliţia din Chicago?

- Am avut toate pistele luate de ei în calcul. 1) Varianta sinuciderii, exclusă ulterior. Nu s-a găsit niciodată arma crimei, aşa cum nu s-a găsit nici ucigaşul. Asasinul a folosit o Beretta, calibrul 25, un pistol mic care intră într-o poşetă de damă. 2) Varianta asigurării de viaţă. Culianu avea o asigurare de viaţă în valoare de 150.000 de dolari. S-a presupus că logodnica sa, Hillary Wiesner, ar fi putut fi interesată de aceşti bani. A fost exclusă şi această variantă. De altfel, fosta lui logodnică şi-a dedicat mult timp din viaţă aflării asasinului. El avea 41 de ani, ea, 27. Era o diferenţă de vârstă destul de mare şi asta i-a făcut pe anchetatori, iniţial, să creadă că ar putea fi vorba de un interes material.

M.M.: Dar am citit că nu ea era beneficiarul asigurării…

- Nici eu nu ştiu cine a luat banii pe asigurare. Aşa s-a spus iniţial, că nu logodnica ar fi fost beneficiara, dar se pare că exista totuşi o clauză care o favoriza. Asta face parte din secretul firmelor de asigurări şi probabil că acest aspect nu va ieşi la iveală decât dacă omul care a încasat banii va recunoaşte acest lucru.

M.M.: Continuă, te rog, cu variantele…

- 3) S-a luat în calcul data asasinatului, 21 mai, zi în care ortodocşii sărbătoresc Sfinţii Constantin şi Elena. Asta e varianta fanatismului religios. Cu puţin timp înainte, lui Culianu îi fusese spartă casa. El s-a plâns unor apropiaţi că i s-au furat nişte dischete. Acei apropiaţi l-au întrebat ce avea pe acele dischete, iar el ar fi răspuns: “Lucruri esenţiale”. Greu de presupus la ce se referea. Puteau fi chestiuni politice, legate de România, sau chestiuni religioase.

M.M.: Nici logodnica lui nu ştia ce conţineau dischetele?

- Se pare că nu. Cei care l-au cunoscut pe Culianu spun că erau mai mulţi oameni într-unul. Cu prietenii era retras şi tăcut, iar la cursuri şi în relaţia cu studenţii săi avea un aer optimist şi dezinvolt. 4) Ultimul său apel telefonic, cu doar două minute înainte de a fi asasinat, a fost în Columbia. Aşa s-a presupus că ar avea de-a face cu un cartel al drogurilor. 5) Varianta homosexualităţii a fost şi ea luată în calcul. S-a presupus că ar fi putut fi o crimă pasională a unui fost partener suficient de gelos, deoarece Culianu urma să se căsătorească cu Hillary Wiesner. 6) O altă variantă a fost cea a unei presupuse conspiraţii a unui cuib de foşti legionari stabiliţi în Chicago. 7) În sfârşit, varianta fostei Securităţi, interesată să-l lichideze pentru că scria articole negative la adresa lui Ion Iliescu şi a regimului de la Bucureşti. Un puzzle, dacă stăm să ne gândim. Toate sunt variante plauzibile, niciuna nu este însă suficient de palpabilă.

M.M.: Varianta KGB nu exista în documentele pe care le-ai primit?

- Se face referire doar la o execuţie “în stil KGB”. Cel care l-a asasinat a fost un profesionist, fără îndoială. L-a aşteptat să se ducă la toaletă, a intrat în cabina alăturată, s-a urcat pe toaletă şi l-a împuşcat în ceafă. Glonţul i-a ieşit prin nară. Criminalul era stângaci. L-a executat chirurgical. Culianu a fost descoperit de un student de-al său la doar câteva secunde după aceea. Sângele nu apucase încă să se prelingă pe pardoseală. (…)

*

Interviul întreg, aici.