INTERVIU. Dan Curean: Caii din Deltă îţi redau copilăria şi libertatea

Când l-am sunat pe Dan Curean, să-i propun un interviu despre caii sălbatici din Deltă, tocmai intra în Tulcea. Era joi, 19 mai, zi în care 71 de asemenea cai, prinşi de localnici şi băgaţi într-un ţarc, urmau să fie duşi la abator. Dan e pasionat de câţiva ani de caii sălbatici din zona Pădurii Letea şi a realizat un film documentar, difuzat anul trecut pe canalul franco-german ARTE, datorită căruia au aflat europenii şi mulţi români despre acest fenomen unic.

Acum, tot pentru caii sălbatici condusese toată noaptea. Spera să prindă, şi a reuşit, imagini cu animalele pregătite pentru sacrificare. Pentru că Dan Curean – regizor, director de imagine şi realizator la TVR Cluj – e pe cale să finalizeze un al doilea documentar, mai amplu, despre caii din Deltă, pe care vrea să-l distribuie şi în cinematografe.

E încercarea lui de a salva acest miracol al naturii, ameninţat de complicitatea involuntară dintre administraţia Rezervaţiei Delta Dunării şi nişte afacerişti care se folosesc de sărăcia localnicilor pentru a exporta carne de cal în Italia. Ambele tabere au interes să prindă caii: administraţia e îngrijorată excesiv de copacii pe care animalele îi rod în Pădurea Letea, iar speculanţii plătesc doar 2-300 de lei pentru un cal prins, pe care, ulterior, îl vând la kilogram.

La fel ca în multe alte cazuri, în loc să fim recunoscători şi să ne protejăm comorile, închidem ochii, indiferenţi, sau nu vedem minunea din cauza câtorva copaci.

*

Fragment din interviul cu Dan Curean (pe care îl puteţi citi integral aici):

M.M.: Când ai văzut prima dată caii sălbatici din Deltă?

Dan Curean: Am aflat de subiectul ăsta fiind la o altă filmare. Făceam o serie despre comunităţile etnice mai speciale din România şi am ajuns la Letea, care e un sat de haholi, o comunitate particulară de ucrainieni. Fiind acolo, băiatul gazdei la care stăteam zice: “- Mergem să prindem cai”. “- Ce cai?”. “- Caii sălbatici”. “- Ce cai sălbatici?”. Aşa am aflat povestea. După ’89, când agricultura de stat n-a mai funcţionat, iar satele din Deltă s-au depopulat uşor-uşor, o parte din caii de la vechiul CAP, dar şi cai de la săteni au fost lăsaţi liberi în câmp, fiindcă nimeni nu mai avea la ce să-i folosească.

M.M.: “Fondatorii” hergheliei au fost, deci, cai domestici…

– Evident. Au fost cai domestici, sălbăticiţi. Exact ca în cazul mustangilor sau al cailor Brumby din Australia. Am putea spune că aceşti cai sunt nişte mustangi de România, mustangi de Deltă. Ce este spectaculos e că generaţii de-a rândul s-au născut în sălbăticie. Sunt deja grupuri întregi de cai născuţi în sălbăticie, care “n-au făcut cunoştinţă” cu omul. Şi unde? Într-un mediu în care s-au alimentat şi au trăit total natural, fără intervenţia omului, un mediu închis, cu destul de puţini prădători specifici acelui spaţiu. Acea zonă în care sunt satul Letea şi pădurea Letea e complet înconjurată de ape.

M.M.: Poţi estima câte generaţii au trecut de la “fondatori”?

– Gândeşte-te că în fiecare an se nasc mânji. Dar fenomenul exista şi înainte de ’89. Chiar dacă era agricultură cooperativizată, oamenii îşi lăsau caii liberi în câmp când nu mai lucrau cu ei. Nu se ştie care dintre acei cai au fătat prin câmp, dar existau exemplare sălbăticite şi înainte de ’89. Eu cred că s-a ajuns cam la a 7-a sau a 8-a generaţie.

M.M.: Nu mi-ai spus în ce an s-a produs acea primă întâlnire…

– Se întâmpla acum 5 ani. Aflând absolut întâmplător această poveste – care nu era foarte cunoscută –, mi s-a părut fascinant că, în urma unui cataclism social cum a fost căderea comunismului, animalele lăsate în pace şi-au văzut de treabă şi au revenit la o formă sălbatică, cu o putere de regenerare spectaculoasă. Caii de la Letea trăiesc şi sunt organizaţi în grupuri exact ca în viaţa sălbatică reală…

M.M.: Din câte ştiu, mai există astfel de herghelii şi în alte zone din Deltă…

– Există, da, dar poate nu de mărimea celor de la Letea. Am mai văzut, de exemplu, un grup de vreo 200 de cai pe un grind izolat de pe braţul Sfântu Gheorghe. Tot aşa, în urma aceluiaşi fenomen…

M.M.: La Letea sunt peste 2000 de cai, cum se spune?

– Nu, nici vorbă. E un mit. Când am stat prima dată şi-am umblat să-i filmez, eu am văzut vreo 4-500, să zicem. Cu cei pe care nu i-am văzut, să fie 6-700, pe toate întinderile respective.

M.M.: Între timp, câţi au rămas?

– Vorbim de etape succesive de triere. În primii ani, nu i-a deranjat nimeni, însă iarna 2009-2010 a fost crâncenă. Cred că un sfert dintre cai au murit atunci. Dar, înainte de asta, până pe la începutul anilor 2000, funcţiona ilegal un soi de comerţ cu carne de cal pentru Italia. De aceea populaţia de cai sălbatici era ţinută sub control, fiindcă-i mai luau sătenii. Exportul s-a oprit când s-a sesizat că unele exemplare aveau anemie infecţioasă. Asta a fost a doua şansă a cailor: de atunci n-au mai fost deranjaţi de om şi s-au putut înmulţi.

M.M.: Sătenii ce părere au despre cai?

– Marea majoritate nu are treabă cu ei. Cel mult le mai strică un gard, dar acestea sunt cazuri izolate, şi o spun cu toată răspunderea. Caii stau departe de sat, în pădure şi pe câmpuri. În schimb, administraţia Rezervaţiei e supărată fiindcă, iarna, caii se refugiază în pădurea Letea ca să se protejeze de frig şi de vântul foarte puternic. Acolo supravieţuiesc iarna, pentru că mai găsesc iarbă printre copaci. De unde vine tot circul? Administraţia Rezervaţiei spune că grupurile de cai sălbatici distrug pădurea. Într-adevăr, iarna, caii folosesc coaja de copac ca pe un aditiv alimentar – asta e explicaţia pe care am primit-o de la un medic veterinar. Caii rod scoarţa de copac ca pe un medicament împotriva diareei şi ca aport caloric.

M.M.: Ce fel de copaci rod?

– Asta am vrut să zic: ei mânăncă exclusiv scoarţă crudă de plop alb. Plopul nu e o specie protejată. Mai mult, plopul e o specie adusă şi plantată la marginea Pădurii Letea cu ani în urmă, ca să apere nucleul pădurii de vânturi. Pădurea Letea este un habitat protejat nu datorită unor specii rare – pentru că e o pădure obişnuită -, ci pentru că e fixată pe un grind de sare. Din ce-am văzut şi din mărturiile oamenilor care sunt de meserie, caii distrug exclusiv plopul alb, şi doar arborii mai tineri. Specialiştii cu care am vorbit spun că pădurea nu este dezechilibrată. Pădurea are putere de regenerare, e aceeaşi. Dacă acei cai s-ar fi înmulţit mult mai tare, atunci s-ar fi pus problema că ar ameninţa ecosistemul, dar, deocamdată, nu e cazul. Ba, într-un fel, ei fac un fel de selecţie a vlăstarilor. (…)

*

Continuarea interviului, aici.

Secvenţe din viitorul film al lui Dan Curean găsiţi aici, la secţiunea “The Horses”.

Mai multe fotografii realizate de Andrei Neamţu în Deltă, pe blogul său.

*