Cel mai fierbinte subiect în mediul online este înfiinţarea unui partid care să nu semene deloc, în ceea ce priveşte principiile, metodele şi liderii, cu cele de acum. La începutul anilor 2000 a existat o asemenea încercare concretă, Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR), partid susţinut, timp de 5 ani, de oameni de afaceri tineri care au sperat că pot face politică în mod onest. Preşedinte al URR a fost, de la înfiinţare până la fuziunea cu PNŢCD, Cosmin Alexandru.
Ideea de a-i solicita un interviu a fost, deci, naturală. L-am sunat, dar altcineva mi-o luase înainte: Cristian Ghinea de la Contributors.ro, omul care a dat consistenţă dezbaterilor referitoare la premisele unui partid nou. Cosmin Alexandru îi promisese deja că vor sta de vorbă.
I-am dat un mesaj lui Cristi, să-l felicit, şi el a făcut un gest rar în presa noastră, propunându-mi să facem interviul împreună. Cosmin Alexandru a fost de acord, iar rezultatul îl puteţi citi, integral, fie pe ImpactNews, fie pe Contributors.ro.
Cosmin Alexandru. Foto: Arhiva personală
*
Fragment din interviu:
(…)
M.M.: Într-un text pe care l-ai scris în noiembrie 2009 în revista “22″, vorbeşti voalat despre condiţiile puse de oamenii de afaceri care, la o adică, ar finanţa un partid. Ce condiţii concrete vi s-au pus vouă, la URR?
Cosmin Alexandru: Condiţiile variau în funcţie de sumă. Au mers de la cerinţa concesionării unor monopoluri până la susţinerea candidaturii la preşedinţie a candidatului altui partid.
M.M.: În acelaşi text din “22″, spui că obstacolul major pentru o iniţiativă politică lansată de persoane oneste e motivaţia, adică dispoziţia de a face absolut orice pentru a câştiga, şi asta pentru că politicienii noştri n-au reţinerea asta, în timp ce un om cu principii are limite ale compromisului. Dă-ne câteva exemple de situaţii în care voi, cei de la URR, aţi spus “Până aici”.
C.A.: Exact cele de mai sus. A doua situaţie avea un “preţ” de 2 milioane de dolari, constând în sprijin de campanie (cash, logistică, media etc.). Aproape încontinuu eram tatonaţi cu diverse tipuri de oferte de la partide, politicieni sau finanţatori. După ce am refuzat-o pe ultima, de care am zis mai devreme, am ieşit din cărţi. Mesajul care a ajuns la noi a fost că nu suntem parteneri serioşi de discuţie: “Dacă n-aţi venit pentru bani în politică, atunci de ce-aţi venit?”.
M.M.: Adică vi se dădeau 2 milioane de dolari, dar să susţineţi un alt candidat la preşedinţie.
C.A.: Nu chiar aşa 
. Ni se dădeau 2 milioane ca să creştem în sondaje, influenţă şi intenţie de vot, şi abia apoi să susţinem alt candidat.
Cristian Ghinea: O dau pe glumă, mi se pare o sumă importantă: eraţi scumpi. Dar întrebarea era bună: dacă nu aţi venit pentru bani, atunci pentru ce? Fă-ne câteva categorisiri: cum erau oamenii din URR, ce îi interesa, ce îi mâna în luptă?
C.A.: Eram scumpi pentru că eram rari. Mai exact, unici în politica de atunci. Cei mai mulţi dintre noi veneam din business. Aveam unde să facem bani. Poate nu 2 milioane, dar suficienţi pentru noi şi familiile noastre. Noi voiam să facem politică aşa cum ne făceam afacerile. Corect. Numai că atunci, ca şi acum, asta sună ireal în România şi te plasează în categoria excentricilor care trezesc mai degrabă ridicări din sprâncene decât strângeri de mâini.
URR-ul a rămas o experienţă foarte frumoasă pentru majoritatea celor care au fost acolo sau care au urmărit-o, şi asta tocmai pentru că noi am ieşit din luptă pentru aceleaşi motive pentru care am intrat. Nu ne-am sucit pe parcurs. (…)
*
Comentarii