“Viciile nu atacă solitar, ci în haită. Sfinţii Părinţi, care sînt doctori în materie, atrag mereu atenţia asupra reacţiei în lanţ pe care o provoacă întotdeauna primul mare derapaj malefic. Orice consimţire vinovată le instituie treptat pe toate celelalte”.

E debutul unui text minunat în care, descriind cum se naşte un viciu dintr-altul, Andrei Pleşu realizează o radiografie etică a lumii în care trăim, a justificărilor şi “target”-urilor ce se înlănţuie într-un cerc, nu-i aşa, vicios. Doar aparent, însă. Pentru că “aşa cum un viciu adoptat le instituie pe toate celelalte, un viciu suprimat le aruncă în aer pe toate celelalte sau, în orice caz, le şubrezeşte simţitor”.

Textul, pe care îl puteţi citi aici, face parte din cea mai recentă ediţie a “Dilemei vechi”, dedicată “păcatelor capitale”.