Ideea mi-a venit după o discuţie cu prietenul meu Ş, unul dintre zecile de mii de bucureşteni care petrec zilnic ore întregi în trafic. Şi care, la fel ca majoritatea, lasă cine ştie ce post de radio să-i spele creierul şi să-i ucidă timpul. Iar în acest caz, este ucidere de timp în cel mai propriu sens.
Şi mi-amintesc şi de o colegă care, în unele zile, făcea 2 ore dimineaţa şi 2 ore seara. În trafic. Şi nu vă mai întreb încă o dată ce faceţi cu viaţa voastră, pentru că fiecare ar trebui să ştie rostul propriilor alegeri. Şi nu sunt eu în măsură nici să judec, nici să dau sfaturi.
Revenind: ideea care mi-a venit e să fac… reclamă gratuită. Poate, cine ştie, nu aţi avut curiozitatea, poate v-aţi obişnuit prea mult cu radioul, poate…. Deci, ce-ar fi să daţi o geană aici? Ia să vedeţi ce minunăţii aveţi ca alternativă pentru a vă face zilele mai frumoase şi mai îmbogăţitoare. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu fac 10 minute dimineaţa până în faţa şcolii fetelor, şi n-am nici CD player la Logan… Şi recunosc că Dobro şi Craio mă binedispun de fiecare dată.
Dar voi, dragii mei prieteni prinşi între bara din faţă şi claxonul din spate, aveţi maşini adevărate şi timp berechet (iertare…). Folosiţi-l pentru sufletul vostru. Ce ziceţi de următoarele posibilităţi?
- basmul “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, urmat de o interpretare a lui Noica, ambele în lectura lui Gabriel Liiceanu;
- “Craii de Curtea Veche”, al lui Mateiu Caragiale, desemnat de un sondaj al “României literare” ca fiind cel mai bun roman din întreaga literatură română, în lectura lui Andrei Pleşu;
- “Alchimistul” lui Coelho, citit de Florian Pittiş;
- pentru cei care vor să descopere ce însemna Bushi-do, şocanta carte “Calea samuraiului astăzi”, de Yukio Mishima, în lectura actorului Constantin Codrescu;
- “De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul”, citită de autor – fascinantul Neagu Djuvara;
- “Memoriile unei gheişe”, de Arthur Holden, repovestite de Valeria Seciu;
- “Secretul doctorului Honigberger”, de Eliade, dezvăluit de Ion Caramitru.
Mai zic? Mai are rost să zic? Spuneţi-mi că v-am făcut poftă…
Comentarii