Un text referitor la dispariţia articolelor critice în această campanie electorală îmi oferă ocazia să scriu despre disoluţia presei clujene. Cum s-a ajuns aici?

Ziceam, în urmă cu câteva zile, că un ziar trebuie să aparţină cititorilor săi, în sensul de a fi conceput cu gândul la ei, altfel e sortit pieirii şi orice altă metodă înseamnă doar “conectare la aparate”. Ei bine, în Cluj există cinci-şase-şapte ziare al căror scop principal nu (mai) este cel clasic, de informare (din care să rezulte şi profit), ci de a servi drept instrument pentru patroni şi cercul lor de interese.

Care patroni, fapt relevant în actuala stare de lucruri, nu au, în majoritatea cazurilor, nici o legătură cu mass-media. În consecinţă, nepricepându-se, îşi dau ziarele pe mâna unor persoane a căror principală “calitate” nu este know-how-ul de presă, ci fidelitatea faţă de finanţator, faptul că, de dragul unei sume, sunt dispuse să execute întocmai şi la timp ordinele celor care le plătesc.

Mai departe, pentru că acest şef nu prea are ce să-i înveţe pe tineri, cei care întreţin flacăra oricărei redacţii, ziarele sunt slabe şi nu se vând. Însă patronul nu e dispus să rămână fără jucărie şi nici nu vrea să piardă foarte mulţi bani. Astfel, sursa de venit rămâne una singură – publicitatea. Când eşti disperat să aduci publicitate, nu te mai interesează nici regulile meseriei, nici revolta mocnită a tinerilor ziarişti, nici faptul că în mediul politic şi în cel de afaceri eşti privit ca o slugă. Lingi oriunde, oricât şi oricând.

Şi vinzi orice, sferturi de pagină, pagini întregi, tot tirajul şi conştiinţa la pachet. Fără P.

* LATER EDIT. Pentru cititorii mai puţin familiarizaţi cu detaliile presei, litera P (eventual într-un cerc) se postează, undeva, într-un colţ, vizibilă, în cazul articolelor publicitare, care seamănă cu unele de informaţie, realizate din iniţiativa redacţiei, dar de fapt sunt plătite de persoana sau compania prezentată.