Revista orădeană “Familia” a împlinit 145 de ani. E acea “Familie” fondată de Iosif Vulcan, publicată la Budapesta în primii 15 ani şi unde, în 1866, apărea pentru prima dată numele Mihaiu Eminescu, sub o poezie intitulată “De-asiu avé…” (facsimilul, aici).

Am aflat de această aniversare pentru că cineva, nu ştiu cine (dar îi mulţumesc), m-a inclus în lista celor cărora li se trimite revista prin e-mail, în format PDF. În cel mai recent număr, am dat peste acest poem grozav:

Lecţie de dresaj

de Diana Olah

Am înţeles că monştrii au două inimi…
Una de zi cu zi pentru nepoţi una mare cât o zi de plug cu care ară
şi seamănă
şi cu care cântăresc ziua bună de dimineaţa din prag
după cât de uscat e fânul după cât a crescut mălaiul peste noapte
şi după direcţia fumului din Carpaţi.
Aia cu care te asigură că numai tu ştii să ţii contra să baţi cuiele
drept în pământ
şi să mângâi animalele care dau lapte şi carne şi care sunt bune şi
frumoase de aceea
că numai din mâna ta mancarea le îngraşă şi viţeii au preţ bun.

Şi una cu care crapă capul câinelui vagabond cu barosul
că s-a dat după găini şi “şi aşa nu e al nostru şi ce haznă am
eu după el”
şi “n-ar avea noroc”
şi nici nu are că nu moare cu una cu două câinele horcăind e târât
în coteţul găinilor
şi închis cu un electrod îndoit ca o ultimă lecţie de dresaj.

Eu nepotul sunt mândru de monstru ca de Greuceanu
şi-mi creşte inima cât un buzdugan
şi mai bat un cui şi mai hrănesc animalele noastre cele bune
să-i arăt că-l nepreţuiesc.
Şi se culege mălaiul şi se seceră grâul şi mâncăm ouă şi carne şi
bem lăptic
uneori chiar râdem şi bem apă în timpul mesei!
şi pozele cu mine şi monstrul se umplu de un praf de poveste.

Numai târziu puţind a var şi timp într-o dimineaţă de vară
se deschide uşa coteţului.
Căţelul e tot acolo
găinile i-au crescut pe cap şi spate şi coadă şi numai ochii îi curg
printre pene.
Dau să fug că nu e bine să te murdăreşti cu trecutul dar o văd în
găinaţ
printre ouăle care n-au avut răbdare să ajungă la cuibar.
Nu e decât murdară… şi o iau o împătur într-o frunză de nuc
o pun la pachet în hambarul cu grâu lângă perele putrezite peste
iarnă
pentru atunci când în ograda mea o să intre cine ştie ce potaie
să-mi omoare găinile…

*