Mi-am propus la începutul Mondialelor să nu comentez nimic despre comentatorii TVR. Unii sunt înzestraţi pentru această activitate, alţii, mai puţin, dar cred că toţi îşi fac datoria cât pot de bine.
Însă nu înţeleg de ce, dacă tot cheamă alături un specialist din fotbal, nu aleg pe cineva care să fie cu mintea în prezent şi care să aducă un plus de informaţii, de inteligenţă sau de farmec dialogului pe care îl auzim noi, telespectatorii.
Argentina – Grecia 2-0 (0-0). Au înscris Demichelis şi Palermo.
Invitatul de la această partidă, co-comentatorul, a fost Mircea Rădulescu, zis Riciu, directorul Şcolii Federale de Antrenori. E relevant pentru fotbalul românesc faptul că un om care abia duce frazele către un final oarecum coerent le predă viitorilor tehnicieni.
Din păcate, temerile mi s-au confirmat, şi-atunci n-am făcut decât să transcriu formulările lui “Dom’ Profesor” (aşa e supranumit Rădulescu). Le-am grupat în patru:
1) Ilogisme
- “Karagounis a şutat într-o contră”;
- “au ridicat piciorul mai sus decât regulamentul de joc”;
- “nu întotdeauna câştigi când te aperi”;
2) Predicatele este la singular
- “nu cred că, dacă nu marchează gol, grecii poate să spere”;
- “grecii n-a lăsat pe nimeni la respingere”;
3) Lexi-con
- “e greu să marci gol Argentinei”;
- “aţi văzut ce grimază avea…”;
4) Messi, ia aminte!
- “Messi până acum n-a reuşit pentru că adversarii şi-au luat măsuri speciale”;
- “să nu devină stereotip…”.
Despre joc nu am de zis mare lucru. Mai bine îl las tot pe Mircea Rădulescu, cu prima frază pe care mi-am notat-o: “Să sperăm că va fi un meci de un bun nivel tehnico-tactic”.
Nota meciului: 6,5.
Jucătorul meciului: Messi.
*
P.S. O dedicaţie
Comentarii