“Fotbalul e uşor: se rănesc şi dau gol”, tocmai a zis fiică-mea cea mare, într-o discuţie despre sporturile care nu-i plac. Fotbalul e printre ele, bineînţeles. Şi cum ar putea fi altfel, din moment ce am acaparat televizorul de la două jumate până la miezul nopţii, cu o singură pauză când trebuie să şi mâncăm de cină?

Germania – Serbia 0-1 (0-1). A înscris Jovanović.

Dacă eram sigur pe “teorie”, ar fi trebuit să pariez pe Serbia, aşa cum, ieri, era foarte plauzibil ca jocul grecilor să arate cu totul altfel decât în prima partidă. Iar “teoria” spunea că ambele echipe balcanic-ortodoxe se vor trezi doar când se vor vedea confruntate cu perspectiva coborârii premature pe aeroportul de acasă, în huiduielile suporterilor care şi-au făcut iluzii.

Dar nici sentimentul “cuţitului la os” nu s-a dovedit suficient de acut pentru greci şi sârbi. În ambele cazuri, a fost nevoie de un imbold extern, neprevăzut şi nemeritat, pentru ca ei să-şi recapete încrederea. În ambele cazuri, un adversar le-a fost eliminat cu destulă uşurinţă, în prima repriză, ca şi cum o instanţă superioară ar fi hotărât să le dea încă o şansă, doar-doar vor înţelege că-şi pot băga singuri în traistă.

Aşa au renăscut grecii şi au întors rezultatul meciului cu nigerienii, arătând că ştiu şi să alerge, şi să şuteze din afara careului, şi să sară la cap. Şi numai aşa au reuşit sârbii să ia astăzi toate cele trei puncte. Chiar şi în aceste condiţii, vecinii noştri erau cât pe ce să astupe geamlâcul prin care întrezăreau optimile când, la o centrare proastă, malacul Vidić, stoperul cu privire goală, a întins inexplicabil degetele către minge, ca înspre un porumbel scăpat fără voie.

De aceea cred că, în ciuda dispreţului ei faţă de fotbal, fiică-mea are, pe undeva, dreptate: există jucători, există echipe şi chiar naţii care au nevoie să se rănească mai întâi, pentru a putea da gol. Marele antrenor de fotbal american Vince Lombardi spunea că a câştiga nu poate fi ceva sporadic şi că victoria, la fel ca înfrângerea, e o obişnuinţă. Balcanii fac excepţie şi de la această regulă.

Nota meciului: 7,5.

Jucătorul meciului: Krasić.