Orice femeie din România care citeşte această carte* ar trebui să fie fericită că trăieşte aici. Măcar pe durata orelor în care se lasă cuprinsă de povestea lui Mariam şi a Lailei, acea cititoare, la fel ca milioane de alte femei din lumea liberă, poate să se bucure că are voie să se mărite din dragoste, că nu va întâmpina vreo oprelişte în a-şi metamorfoza talentul într-o profesie, că atunci când iese pe stradă e o prezenţă vie, nu o burqa umblătoare şi că, zi de zi, e stăpână peste propriile alegeri. Că e om.

Niciun bărbat normal care citeşte această carte nu are cum să nu se revolte potenţial împotriva ideii ca mama, bunica, sora, soţia sau fiica lui să fie dată unui străin fără să aibă alternativă, să fie bătută o viaţă întreagă având conştiinţa panicii că o eventuală reacţie îi sporeşte suferinţele, să nu poată crâcni, fugi, zâmbi, dori, iubi. Trăi.

După cele de mai sus, v-aţi putea imagina că acest roman e unul propagandistic sau feminist, o pledoarie pentru drepturi egale, anti-fundamentalistă. Greşit. E doar povestea întinsă pe câteva decenii a unei femei, o poveste spusă firesc, fără artificii scriitoriceşti. Destinul lui Mariam nu are nimic ideologic, dar nici magic. O femeie afgană, strivită de istoria ţării sale, nu visează decât puţină pace, câteva clipe aici sau, dacă nu, măcar o eternitate dincolo.

Şi mă gândesc aşa: atât de puternică şi de răbdătoare e o asemenea femeie, încât, dacă, prin absurd, ar putea citi această carte care-i descrie viaţa, s-ar ruşina şi ar considera-o drept o onoare nemeritată. I-ar părea prea mult, din moment ce ea s-ar fi mulţumit cu o casă mică în munţi, rătăcită de lume, sau măcar cu un soţ care să vină acasă şi să n-o bată, sau, dacă şi acest lucru e imposibil, măcar cu un oraş în care să nu mai cadă bombe, sau, dacă nici atât, atunci să rămână ceva, un loc, un om, un gând, unde să se refugieze ca să meargă mai departe, în aşteptarea unei zile, a unui loc, om sau gând care să-i spună că viaţa ei a avut un rost.

* Khaled Hosseini, Splendida cetate a celor o mie de sori, ed. Niculescu, 2008.