Amicul meu Traian Panghe – cu care am fost coleg în ’96-’97, la “Ziua” (eu, la Cluj, el, la Bucureşti – ce ne mai întreceam în titluri şi în jocuri de cuvinte…) – şi-a resuscitat blogul şi a scris, printre altele, un text util tuturor tinerilor jurnalişti. Nu de alta, dar e bine să ştie şi ei adevărul despre anumite momente şi personaje ale presei româneşti pe care, la o adică, ar putea să le idealizeze.

Zice Traian (care a “trădat” ziaristica în urmă cu vreo 10 ani şi acum e director de creaţie la o agenţie de publicitate din Capitală):

“Cum scriau ei articolele? (boschetarii de presă din anii ’90 – n.MM.) Pai multe din ele erau scorneli intamplate la sprituri; Jack – porecla de atunci a lui Cristoiu – ii trimitea dupa subiecte. Cata vreme functiona uzina de la Floreasca sau IML si aveau subiecte si povesti cu morti, raniti si violati, era bine; Mai intervenea insa si blazarea, lenea, si incepeau sa inventeze. Se infundau in vreo carciuma si printre beri si sticle de vin scorneau stiri. Mai pe limba advertisingului, incepea brainstormingul. (…) In forma lor incipienta, bruta, erau scenarii excelente. Isi promovau si-si vindeau ziarul inventand povesti. Simteau cumva ca standardul de neverosimil si senzational al povestilor era cheia succesului.”

Cel mai interesant în postarea lui Traian este însă “arcul peste timp”:

“OTV este practic continuatorul acelui Evenimentul zilei; prin sumar, mod de tratare a stirilor, selectia lor etc. (…) Dar OTV e mai mult decat atat. OTV a reinventat si facaturile. (…) Iar acum toate aceste inventii colosale sunt parte a strategiei de comunicare”.

Dragi colegi mai tineri, citiţi şi învăţaţi. E o lecţie despre anti-jurnalism şi o contra-lecţie de jurnalism.