Varianta 1: DNA este o structură independentă, care-şi face datoria.

În acest caz, reţinerile de azi-noapte sunt dovada putreziciunii de la vârful Ministerului de Interne. Ca să realizaţi cine este pus să vegheze la integritatea Poliţiei şi, implicit, la funcţionarea sănătoasă a sistemului naţional de siguranţă a cetăţeanului, e suficient să precizez că şeful DGIPI (serviciul secret al Ministerului), Cornel Şerban (care a demisionat azi), şi

Acest ofiţer, care i-a denunţat la DNA, instrumenta dosarul în care Ioan Alecu, fost rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, şi omul de afaceri Puiu Popoviciu sunt învinuiţi de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, respectiv complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Dosarul se referă la concesionarea unei suprafeţe deţinute de Universitate pe care Popoviciu a ridicat o parte din noul orăşel de lux Băneasa. Denunţătorul ar fi urmat să dea soluţie de neîncepere a urmăririi penale. Pentru o pălincă şi un whisky.

Cam aceasta este temelia statului nostru. În România, “dezvoltatorii” pot rezolva afaceri de sute de milioane de euro în detrimentul bunului şi banului public la fel cum, pe vremuri, se “făcea rost” de un televizor color peste rând cu un pachet de cafea şi un cartuş de Kent. Iar structurile direct răspunzătoare pentru prinderea acestor indivizi şi strângerea de dovezi necesare Parchetului sunt cele mai putrede.

Implicaţii politice ale acestui caz: sunt mari şanse ca DGIPI să fie desfiinţată, caz în care Mircea Geoană nu-şi va putea satisface dorinţa de a controla şi el un serviciu secret. Ministrul de Interne, Dan Nica, este lovit în plin - şi, odată cu el, imaginea PSD - deoarece au trecut abia câteva zile de când l-a numit pe Cornel Şerban în fruntea DGIPI.

Varianta 2 (scenaristică): DNA a acţionat la comandă politică.

În această situaţie, lucrurile sunt mult mai greu de desluşit şi nu putem decât să facem asocieri şi să punem întrebări. Este limpede că Traian Băsescu câştigă din scandalul mediatic, deoarece şubrezeşte puternic dorinţa PSD de a părea un partid eficient la guvernare. Corupţia de la vârful Internelor şi numirile făcute iresponsabil vor fi puse pe seama aceluiaşi partid.

Dar şi mai interesantă se poate dovedi premiera juridică a “atingerii” marilor investitori imobiliari, care se va solda cu o largă satisfacţie populară (şi populistă). În plină campanie (nedeclarată) pentru alegerile prezidenţiale, DNA îl reţine pe Puiu Popoviciu, acţiune care transmite un puternic semnal de atenţionare grupurilor de interese politico-financiare apropiate PSD şi PNL. Popoviciu este, printre altele, naşul de cununie al cumnatului lui Mircea Geoană, şi asociat, alături de Dinu Patriciu şi de Călin Popescu Tăriceanu, într-o companie exclusivistă numită Clubul Vinului.

Să nu uităm, se apropie şi alegerile europarlamentare. Ce vor “înţelege” oamenii de afaceri cu greutate din reţinerea lui Popoviciu? Să nu cumva să-şi facă iluzii că s-a schimbat sau că se va schimba jupânul de partid şi de stat. Operaţiunea “Bani pentru partid” se întoarce.