Când mi-am înscris blogul pe trafic.ro, am avut de completat câteva cuvinte care să mă reprezinte şi să fie, totodată, o scurtă caracterizare a ceea ce aveam de gând cu acest site. A fost un test bun, pentru că l-am luat în serios. (Cum să rezumi în două rânduri atât ceea ce este, cât şi intuiţia asupra a ceea ce va urma?) Şi am scris acolo, printre altele, că “îmi plac ideile uimitoare şi oamenii care le argumentează”.

Dar ideile uimitoare şi textele pe măsura lor sunt rare, inclusiv în blogosfera românească. Lucru firesc, altfel n-ar mai fi uimitoare. De aceea, când apar, e bine să fie semnalate în cât mai multe locuri, pentru a fi rumegate de cât mai mulţi oameni, în special de către tineri. Acesta e motivul pentru care mă bucur foarte mult că vă pot recomanda unul dintre cele mai profunde şi mai sincere texte pe care le-am citit în ultimele luni, scris de un om pe care nu-l cunosc, dar în faţa căruia, după o asemenea demonstraţie de maturitate şi înţelegere a nuanţelor existenţei, îmi scot pălăria virtuală.

Se numeşte Dragoş Mănac, iar ceea ce a scris este aici.