Imaginaţi-vă următoarea scenă: un domn destul de bine îmbrăcat, între două vârste, coboară din maşină şi intră într-o florărie. La ieşire, trece pe lângă toneta cu ziare proaspete. E dimineaţă, omul se duce la serviciu şi, oprindu-se câteva secunde, aruncă un ochi spre titlurile principalelor cotidiene. S-a uitat aseară la ştiri, e interesat de politică şi, în general, de ţara sa. Ce alege să cumpere dintre cele patru ziare de mai sus?

Ce noutate atrăgătoare află omul nostru din aceste titluri? Niciuna.

Aceasta este una dintre cauzele majore ale scăderilor de tiraj din presa centrală şi ale îndepărtării potenţialilor cititori de ziarele serioase. Incapacitatea de adaptare a ziaristului clasic la concurenţa cu televiziunea şi la dinamismul internetului. Chiar şi în cazul în care articolul din interior este plin de informaţie suplimentară, realizează punerea în context şi prezintă şi istoricul problemei, cu ce este vinovat trecătorul că nu are timp să afle acest lucru? Avem vreo şansă să scoată 1 leu din buzunar cu un titlu pe care îl ştie de circa 12 ore?

Iată alte două prime pagini de azi, mai apropiate de ceea ce ar trebui să vadă oamenii pe tarabe:

E drept, şi în aceste două cazuri sunt probleme. La “Business Standard”, meritul de a vedea “the big picture” în subiectul gazelor este tras în jos de banalitatea titlului de pe negru – informaţie pe care toţi oamenii de afaceri interesaţi o aflaseră încă de ieri. La “Financiarul”, de asemenea, există posibilitatea ca ştirea din titlu să fi fost dată, şi ea, pe toate canalele tv, dar măcar se vede bunăvoinţa de a nu apărea cu ştirea brută, aceea că ruşii ne-au tăiat gazele…

Există, însă, şi reversul problemei. Într-o situaţie precum aceea de ieri, când ai o ştire de asemenea anvergură, îţi poţi permite să nu deschizi ziarul cu asta, cum au făcut Jurnalul, Cotidianul sau Gândul? Păstrezi “ciocolata” pentru altă zi sau profiţi de evenimentul major pentru a fi altfel decât concurenţa?