În 23 martie 2009, la ora 8 dimineaţa fix, persoanele aflate în gara din oraşul belgian Anvers (Antwerpen) s-au trezit că li se întâmplă asta:
Era modalitatea prin care televiziunea belgiană VTM anunţa lansarea unui reality-show, al cărui obiectiv este de a descoperi o actriţă potrivită pentru rolul principal feminin, Maria, din “Sunetul muzicii”. Ştiu şi ei că e aproape imposibil să găseşti o altă Julie Andrews…
Ideea unui dans aparent spontan, realizat într-o gară plină, nu era nouă însă. Fusese aplicată cu succes de compania T-Mobile în 15 ianuarie 2009, în gara din Liverpool, ca parte a campaniei “Life’s for Sharing” (în traducere, viaţa merită/trebuie să fie împărtăşită, trăită împreună).
Din aceeaşi campanie a T-Mobile face parte şi uriaşa surpriză pe care au avut-o mii de oameni adunaţi la karaoke în Trafalgar Square din Londra, în 30 aprilie 2009, când au văzut-o pe cântăreaţa americană Pink răsărind dintre ei şi cântând împreună cu ei “Piece of My Heart”, piesă devenită faimoasă datorită lui Janis Joplin în urmă cu 40 de ani:
Comentarii