În ediţia de mâine, marţi, noul director al “Cotidianului” mă face “ciumete”. Personal. Pe mine şi pe un alt fost redactor-şef al ziarului, Cristian Grosu. Zice că am în cont “eşecuri răsunătoare” , cu argumentul că două dintre publicaţiile conduse de mine “s-au şi închis”. Dar mai răvăşitoare este fraza că “s-ar putea ca Realitatea-Caţavencu să vă dea în judecată şi să vă ceară despăgubiri”.
Cum scria în numărul de azi? D
În plus, sunt onorat să revin pe pagina întâi, cu fotografie (n-am mai fost decât o dată, la plecare), fiind catalogat drept “procuror al presei”. Eu, Dan Tăpălagă şi, din nou, Cristian Grosu. Doi oameni care, dincolo de orientări şi stiluri, au pus osul şi sufletul la “Cotidianul”. Încă o dată, mulţumesc.
*
Spre lauda şi onoarea ei, Mirela Corlăţan îi scrie lui Sorin Ovidiu Vântu, pe blogul ei, o scrisoare care va face istorie în presă. Citez un fragment:
“E posibil să fiţi în asentiment cu deciziile domnului Nistorescu. Puteţi, de asemenea, considera că aici sînt banii dvs şi că nu e treaba niciunui muritor de rînd din redacţie să judece managementul editorial al ziarului. Am însă speranţa că omul care ne considera deunăzi cea mai bună echipă din presa românească nu ne poate trata astăzi (şi el) ca pe nişte muncitori la o fabrică de cuie, vorba cuiva. (…) Dacă nu cer prea mult, daţi-ne un şef cu care – în acele momente – să nu ne fie ruşine să mîncăm din coliva gazetei la care am muncit atîţia ani. Fondată de Ion Raţiu, cum i-a plăcut şi domnului Nistorescu să sublinieze.”
*
Textul în care eu şi Cristian Grosu suntem făcuţi “ciumeţi” poate fi citit aici, la finalul grupajului de citate.
*
Am citit printre rânduri. Singura speranţă rămâne redacţia.
*
ORA 22.40. În acest moment, toate blogurile găzduite de cotidianul.ro, cu excepţia celui al lui Răzvan Vintilescu, conţin texte critice sau foarte critice la adresa noului director. E şi aceasta o izbândă.
*
DREPT LA REPLICĂ. Astăzi, marţi, i-am trimis directorului Cornel Nistorescu un drept la replică în urma insultelor pe care mi le-a adus în ziar. El şi-a dat acordul pentru publicarea răspunsului meu, pe care îl puteţi citi aici şi care va apărea şi în ediţia tipărită de miercuri.
Comentarii