Revista “Money Express” preia, în ediţia din această săptămână, un articol din “Newsweek” în care este lansată cea mai interesantă explicaţie pe care am citit-o până acum în ceea ce priveşte fenomenul global al tabloidizării.

Cum se explică uriaşul interes al publicului faţă de tot felul de povestioare derizorii sau faţă de persoane care, potrivit unor criterii clasice, n-au realizat nimic? De ce urmărim, aşteptăm şi comentăm toate episoadele minore, scornite sau nu, din vieţile unor vedete? Cum a ajuns cancanul să domine autoritar toate mass-media?

brangelina

“Celebritatea este o nouă formă de artă, care face concurenţă şi deseori înlocuieşte alte variante tradiţionale de distracţie, precum filmele, cărţile, piesele de teatru şi emisiunile tv”, aceasta este ideea provocatoare pe care o propune autorul articolului, Neal Gabler. El merge chiar mai departe, susţinând că celebritatea este “noua mare formă de artă a secolului XXI”.

Argumente? Iată câteva:

- Celebritatea este ea însăşi o poveste; de aceea, Regina Elisabeta, de exemplu, deşi faimoasă, nu este o celebritate, pe când Prinţesa Diana, da.

- Celebritatea are un avantaj net asupra artelor tradiţionale: nu mai are nevoie să creeze, să recompună senzaţia de realitate, pentru că persoana cu pricina şi povestea ei (care ajung să se suprapună în conştiinţa publicului) sunt reale. Nimic nu e simulat, ca în romane sau ca în filme. Se trăieşte, se iubeşte, se suferă, se moare cu adevărat.

- Celebritatea nu se termină. Fie că e vorba despre succesivele întâmplări (insignifiante, la o adică) din viaţa unui star sau despre continua apariţie pe prima pagină sau “pe sticlă” a noi şi noi indivizi necunoscuţi, care le iau locul celor care nu mai au nimic de spus (poveşti epuizate), celebritatea e vie şi dinamică.

- Celebritatea transcende clasele sociale, graniţele naţionale şi nivelul intelectual. Toţi pricep poveştile simple, care oferă astfel, precum prognoza meteo, o soluţie permanentă pentru umplerea vidului parţial de comunicare din orice relaţie.

- Celebritatea, ca formă de artă, unifică şi foloseşte toate celelalte arte. Gândiţi-vă doar ce succes are un film inspirat dintr-o aventură deja cunoscută din ziare, cum sunt înghiţite pe nemestecate colecţia de modă, albumul muzical sau expoziţia de pictură a unei vedete tv (fără a mai fi nevoie şi de valoare potrivit standardelor “clasice”), gândiţi-vă la ascensiunea politică a unor personaje care nu posedă cunoştinţe elementare de economie sau de drept. E drept, celebritatea se hrăneşte cu subiecte din celelalte arte, dar un scriitor, un sculptor sau un arhitect sunt “expandaţi”, precum popcornul, când devin subiecte mediatice şi abia atunci iau forma (artistică a) celebrităţii.

- Mai puternic decât cele de mai sus este însă ingredientul secret numit “viaţă”. Toate istorioarele pe care le îngurgităm zilnic în cantităţi care duc la obezitate tabloidală prind la public pentru că vorbesc despre cele mai simple şi mai cunoscute lucruri: naştere, moarte, dragoste, sex, căsătorie, accidente, despărţiri, împăcări, cumpărături şi bani. Iar acestea, rezonând cu experienţele personale ale majorităţii, stârnesc sentimente şi furnizează materie primă pentru discuţii mai abitir decât orice roman sau film, darmite decât un tablou sau o simfonie. E omeneşte.

Celebritatea – a opta artă. Ce spuneţi despre această idee? Nu săriţi cu dispreţul faţă de tabloide. Asta ştim. Dar oare nu este aici mai mult decât un sâmbure de adevăr? Nu cumva democratizarea şi mondializarea informaţiei, accesul la tv şi internet, accelerarea vieţii şi nişarea cunoaşterii au dat naştere unei forme de “artă” care se pliază pe nivelul “omului nou”, stresat, grăbit şi consumerist?

*

Găsiţi aici articolul tradus de “Money Express”, iar aici, textul original al lui Neal Gabler.

Foto: brangelina.wordpress.com