Văd tot mai puţini oameni cu un ziar sau cu o revistă în mână. Chioşcurile stau să facă implozie din cauza teancurilor nevândute. Titlurile sunt plictisitoare sau vechi, fotografiile ni-i arată pe aceiaşi, iar dimineaţa, la semafor, am ajuns să-mi întorc privirea când se apropie bietul om cu pufoaică “branduită”. Mi-e ruşine că nu mă interesează paginile acelea roşu-alb-negre pe care mi le oferă. Mă simt vinovat că nu are altceva. Şi eu sunt vinovat. De aceea, m-am convins că…

Presa scrisă trebuie să se reinventeze.

Trebuie să renunţăm la tot ce-am făcut până acum, cu excepţia metodei.

1) Să reîncepem să scriem despre oameni. Nu doar despre câţiva, cei cunoscuţi, ci despre viaţa tuturor celorlalţi. Acum, problemele lor reprezintă secrete sau teme dispreţuite în redacţii. În fapt, aisbergul realităţii, sub partea sa vizibilă, nu e un bloc de gheaţă, ci o grădină luxuriantă.

2) Să oferim conţinut radical diferit de cel al televiziunii. Pe cititori nu-i mai impresionează că ziarul vine cu detalii la subiectul de ieri. E prea târziu. Ei vor să fie surprinşi, iar noi trebuie să reînvăţăm să le ridicăm sprâncenele a uimire.

3) Să redescoperim fascinaţia scriiturii. Să-i promovăm pe tinerii care, pe lângă regulile jurnalistice, văd şi o metaforă în lumea exterioară. Cititorul n-a uitat să aprecieze un text fulminant, o demonstraţie logică bine ţinută în frâu, o trimitere neaşteptată la un film celebru sau un titlu la care nu s-ar fi gândit niciodată. Noi am uitat.

Aştept răspunsuri la întrebarea din titlu…