Cum e mai bine, când ajungi într-o înaltă funcţie publică: să-ţi duci colaboratorii apropiaţi, pe criteriul fidelităţii, chiar dacă nu au nici o experienţă în noile posturi, sau să păstrezi grosul fostei echipe, pe criteriul experienţei, dar să te întrebi mereu dacă poţi avea încredere în acei “străini”?

Mi-am pus şi vă dau mai departe această întrebare după ce am citit că premierul Emil Boc i-a luat la Bucureşti, pentru a face parte din Cancelarie, pe câţiva dintre apropiaţii săi de la Cluj: fosta sa şefă de cabinet, fosta sa asistentă de la Facultatea de Drept şi încă doi funcţionari din Primărie. Toţi, tineri, oamenii săi de încredere, însă neştiind nimic despre munca de la Guvern.

Apoi, m-am gândit că, dacă au lucrat ani de zile în administraţia locală, se vor putea adapta şi la nivel central, în cadrul Cancelariei. Oricum, vor fi obligaţi să o facă. Însă, după ce am citit câteva dintre atribuţiile acestei structuri guvernamentale, continui să mă întreb cum se vor descurca tinerii clujeni şi în ce măsură prestaţia lor va contribui în bine la activitatea primului ministru.

Iată doar cinci dintre funcţiile Cancelariei, extrase din Decizia nr. 190 din 3 iulie 2007, care-i reglementează organizarea şi funcţionarea:

- de strategie, prin care se asigură coordonarea procesului de elaborare a cadrului general pentru definirea priorităţilor Guvernului, în conformitate cu Programul de guvernare, Planul național de dezvoltare şi cu angajamentele internaţionale asumate de România;

- de reglementare, prin care se asigură realizarea cadrului normativ şi instituţional în care se realizează politicile în domeniu;

- de autoritate de stat, prin care se asigură aplicarea unitară şi respectarea reglementărilor legale privind organizarea şi funcționarea instituțiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale care îşi desfăşoară activitatea în coordonarea primului-ministru;

- coordonarea procesului de corelare a politicilor publice cu priorităţile Guvernului;

- prevenirea unor posibile situaţii critice în politicile de guvernare.

În aceste condiţii, revin la întrebarea iniţială. Cum e mai bine?